Miercuri, de Sfântul Andrei, Brașovul aprinde iluminatul festiv

Stațiunile montane sunt pregătite să primească turiști în contextul minivacanței de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, care începe miercuri. În unitățile de cazare din Poiana Brașov, din zona Bran-Moeciu, dar și de pe Valea Prahovei, gradul de ocupare este de aproximativ 70%, în condițiile în care mulți români au mizat pe venirea zăpezii în această perioadă. Miercuri, de Sfântul Andrei, Brașovul aprinde iluminatul festiv. Tot atunci va fi deschis și tradiționalul târg de crăciun în Piața Sfatului și vor debuta și seratele cultural-artistice. Patinoarul din Piața ‘Sfântul Ioan’ va fi deschis şi în acest an, urmând să fie desfășurat pe o suprafață dublă față de sezonul precedent. În plus, mai sunt programate și târguri de donații sau de confecționat cadouri, ne-a transmis corespondentul RRA Adrian Cârneciu./cpodea/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 noiembrie