Lavrov a declarat că Rusia nu se eschivează de la contactele cu partea americană

Rusia nu se eschivează niciodată de la contacte cu partea americană, dacă vor exista propuneri din partea administrației președintelui american, Joe Biden. Acestea vor fi luate în calcul de autorităţile de la Moscova, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. ”Ați întrebat despre contactele dintre Putin și Biden. Am spus în repetate rânduri (…) că nu ne eschivăm niciodată de la contacte”, a spus el, joi, la o conferință de presă la Moscova. Potrivit ministrului, ”nu am auzit, deocamdată, unele iniţiative semnificative”. Lavrov a mai declarat că în urmă cu ceva timp a vorbit la telefon cu omologul său american, Antony Blinken, dar a fost vorba în principal despre deţinuţii americani aflaţi în detenţie pe teritoriul Federației Ruse. Ministrul a mai amintit că, recent la Ankara, a avut loc o întâlnire între șeful Serviciului de Informații Externe, Serghei Narîşkin, și directorul CIA, William Burns./vdraguta/ilapadat

(www.interfax.ru – 1 decembrie)