Muzeul Național de Istorie al României expune joi, cu prilejul Zilei Naționale, albumul Marii Uniri, realizat de Samoilă Mârza, special pentru Vasile Goldiș, artizan al Unirii. Fotograf de profesie, Samoilă Mârza a fost recrutat și a luptat în armata austro-ungară în Marele Război. S-a întors acasă în județul Alba cu puține zile înainte de 1 Decembrie 1918 și a participat, alături de delegația satului său, la Adunarea Națională de la Alba Iulia. El este singurul fotograf care a imortalizat în cinci clișee evenimentul istoric.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 decembrie)/rpatulea/ilapadat