[…]
– Cu ce culoare vrei să joci? i s-a adresat fetei.
– Alb.
– Îți place să începi, deci. Replica lui a fost însoțită de un zâmbet vag, mult mai credibil decât cel pe care îl afișase jos în curte.
– Mai mult îmi place să termin. Chipul ei a urmat exemplul lui Micah, cu acel pui de zâmbet.
– O să presupun că îți place să termini câștigând. Bine, atunci. Haide!
Așezându-se turcește, Minette a mutat primul pion, cel din fața reginei. Micah a făcut mișcări în oglindă cu ale ei câteva minute, până când și-a scos regina din rând. Lui Minette îi plăcea să atace mai mult decât să apere și în numai cinci mutări îi dăduse deja lui Micah trei pioni, regine care nu au apucat niciodată să vadă capătul frontului opus. Au continuat să mute, să mute, să mute… Zbura un pion, regina ei era fără apărare în fața nebunului său, două ture care puteau să o apere, niciuna suficient de aproape, regina mutată departe, dar nebunul după ea, se eschiva excelent de orice pericol al unei piese albe, măturând totul în calea lui. A rămas fără ture, un cal, cei doi nebuni, în curând și regina… În final, regina. Doi pioni, un cal, un rege, acesta mai era regatul ei, sortit pieirii. I-a luat un pion cu calul, dar nu a văzut celălalt nebun care aștepta cuminte să își facă jocul malefic.
– Îți plac nebunii, nu-i așa?
– Da, într-adevăr, sunt mult mai folositori decât pare.
Minette și-a mutat calul cu mare grijă, departe de nebun, aproape de rege.
– Șah.
– Îți place să ataci, nu-i așa, Minette?
– Da, într-adevăr, e mult mai distractiv așa.
– Distracția distrage, i-a spus, măturându-i calul cu regina.
Un mic șoc s-a întipărit pe fața ei. Cum de nu a văzut asta? Doi pioni, un rege. Putea să se dea bătută, dar de ce ar fi făcut-o? Pionii ei încă puteau ajunge regine, așa departe de nebuni cum erau. Resemnată, și-a mutat primul pion, nebunul lui a avansat, la fel și cel de-al doilea pion al ei. Departe de nebuni, departe de regine din umbră. A ținut-o așa până când Micah s-a hotărât să îi cruțe suferința, blocându-i un pion și luându-l pe celălalt. Un rege fără apărare în fața unei armate conduse de nebuni. Ochii lui Minette s-au dezlipit de pe tablă, scanând camera, parcă în căutarea unui răspuns la situația deplorabilă în care se afla. Pe cadrul geamului, căci sticla nu mai exista, intra o lumină difuză, care colora într-un portocaliu închis, aproape roșu, piesele de șah de pe tablă. Regele ei era înfrânt și însângerat. Din moment ce casa lui Micah avea cu un etaj mai mult, putea vedea de deasupra copacilor cerul la apus. S-a ridicat de pe podea și s-a apropiat de geam. Priveliștea a hipnotizat-o, fiindcă nu-și amintea să fi văzut ceva la fel de frumos ca marea de foc ce sfida gravitația pe cer. Toate-i păreau atât de aproape și atât de ușor de atins că a simțit cum se sprijină de cadrul geamului, încercând să se piardă în magia peisajului, ca să nu mai simtă furie sau tristețe sau dezamăgire, să o înghită cerul și să uite. A vrut să imortalizeze momentul, ca să-și amintească mereu de cum s-ar fi simțit fericită dacă ar putea să fie îmbăiată în cupru, așa că a dus mâna la buzunarul de la spate după telefon. Și-a dat seama că nu îl are pentru că l-a uitat afară, pe masă. Între timp, se ridicase și Micah de pe podea, dar nu a venit lângă ea. S-a gândit să îi ceară lui telefonul.
– Și ziceai că ești praf la șah?
– Cred că mi-am dat seama că tu joci mult prea prost.
N-a mai apucat să răspundă. Ceva a împins-o puternic din spate. S-a auzit un pârâit puternic de lemn rupt, apoi vântul i s-a strecurat nedorit prin păr, răscolindu-i hainele. Cerul era în fața ei, și era doar cerul, doar cupru și bronz și aur și tot ce nu avusese vreodată. Nori roz au prins-o de mâini și de picioare și au aruncat-o în mercur topit. I-au dat rubine să-i curgă din păr și mătăsuri cu care să se-mbrace. Și-ar mai fi ținut-o la ei, dar a intervenit gravitația și, dacă acum câteva minute zbura, acum stătea întinsă pe pământ și ploua. Plângeau norii că nu mai e cu ei și îi strigau: „Vino la noi! Noi te iubim!”. Regele rămăsese învins în fața nebunilor.
Savu Andreea Diana
Clasa a XI-a F
Prof. Liana Hera
