Românii pot cumpăra, de luni 5 decembrie, noi titluri de stat TEZAUR și FIDELIS. Titlurile TEZAUR au maturități de unu și doi ani și dobânzi anuale de 7,65 respectiv 7,8%. Acestea pot fi achiziționate de la unitățile Trezoreriei, de la poștă sau online. Pentru titlurile de stat FIDELIS în lei și în euro, listate la Bursa de Valori București, subscrierea se poate face prin intermediul Băncii Transilvania, BCR, BRD și Alpha Bank. Titlurile FIDELIS au scadențe de unu și trei ani, cu dobânzi anuale de 7,65 respectiv 8%. Cele în euro au scadență de unu și doi ani și dobânzi de 2,7, respectiv 3,7% pe an. Valoarea nominală a unui titlu FIDELIS este de 100 de lei și 100 de euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. Băncile nu percep comisioane, iar veniturile obținute atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital, nu sunt impozate.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 decembrie)/azamfir/sdm2