Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a emis un decret prin care aprobă o decizie a Consiliului de Securitate și Apărare Națională de la Kiev de a interzice desfăşurarea pe teritoriul Ucrainei a activităților organizațiilor religioase afiliate centrelor de influență din Rusia. Controlul privind implementarea măsurilor în acest sens a fost atribuit secretarului Consiliului de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei, Oleksi Danilov. „Vom oferi statului nostru independență deplină – în special spirituală. Nu vom permite niciodată nimănui să construiască un imperiu în interiorul sufletului ucrainean” – a declarat președintele. Amintim că joi a avut loc o reuniune a Consiliului de Securitate și Apărare Național de la Kiev, în cadrul căreia au fost discutate numeroase dovezi ale legăturilor dintre anumite cercuri religioase din Ucraina și Rusia. Ulterior, Consiliul de Securitate și Apărare a cerut Cabinetului de Miniștri de la Kiev să propună Radei Supreme să interzică activitățile organizațiilor religioase afiliate centrelor de influență din Rusia. Serviciul de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință a fost însărcinat să efectueze o examinare a statutului Bisericii Ortodoxe Ucrainene în ceea ce priveşte legăturile bisericești-canonice cu Patriarhia Moscovei. Serviciul de Securitate al Ucrainei şi Poliția Naţională, de asemenea, au fost instruite să intensifice controalele la bisericile subordonate Moscovei, pentru a contracara activitățile subversive ale serviciilor speciale rusești în mediul religios ucrainean./sdan/sdm2
(KORESPONDENT – 2 decembrie)