CHRISTIAN BADEA DIRIJEAZĂ SIMFONIA „DIN LUMEA NOUĂ” LA SALA RADIO

CHRISTIAN BADEA, dirijorul român care și-a construit o carieră internațională de peste 40 de ani, ce cuprinde colaborări cu prestigioase săli de concerte și teatre de operă de pe toate continentele și al cărui repertoriu vast se întinde de la Bach şi Mozart la cele mai importante creaţii ale compozitorilor contemporani, este invitat la Sala Radio să dirijeze una dintre cele mai des interpretate simfonii creată vreodată: Simfonia nr. 9 – Din lumea nouă, semnată de DVOŘÁK.

Vineri, 9 decembrie 2022 (de la 19.00), veți asculta lucrarea compozitorului ceh în interpretarea ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO. Simfonia a fost creată în timp ce Dvořák locuia în Statele Unite, răspunzând invitației de a conduce Conservatorul de la New York.

Suferind iniţial de un acut dor de casă, dar influenţat de sonoritățile tipice muzicii americane, Dvořák creează pe noul continent – unde a locuit timp de trei ani de zile înainte să revină la Praga – cele mai cunoscute creații ale sale. Deși se spune că lucrarea este puternic influențată de muzica nativă americană, se pare că e totuşi vorba de mai multă inspirație din folclorul Boemiei natale, ca și cum dorul de casă a fost transpus pe portativ. Inițial, compozitorul însuși declarase: „Este spiritul melodiilor negrilor și ale indienilor pe care m-am străduit să-l reproduc în noua mea simfonie”. Pe de altă parte, mai târziu, tot Dvořák mărturisea că simfonia sa este „autentic cehă”.

Din lumea nouă este una dintre cele mai cunoscute simfonii cântate astăzi pe mapamond, iar despre Dvořák se spune că a fost cel mai îndrăgit compozitor non-american în America. În 1969, acum peste 50 de ani, Neil Armstrong lua cu el pe Lună – în Misiunea Apollo 11 – o înregistrare a Simfoniei Din lumea nouă.

 Seara de la Sala Radio se va deschide cu Uvertura operei Vespri siciliani – Verdi și va continua cu arii din opere precum Don Carlo sau Bărbierul din Sevilla, interpretate solistic de basul american ERIC HALFVARSON, cu participarea CORULUI ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU). Eric Halfvarson a fost aplaudat în întreaga lume, pe scene ca Staatsoper – Viena, Washington National Opera, Gran Teatre del Liceu – Barcelona, Dutch National Opera – Amsterdam, Royal Opera – Covent Garden – Londra, Metropolitan Opera – New York, Lyric Opera of Chicago, Teatrul La Fenice – Veneția ș.a.

CHRISTIAN BADEA a dirijat orchestre ca Royal Philharmonic și BBC Symphony – Londra, Orchestra Filarmonică din Amsterdam, Beethovenhalle Orchestra – Bonn, Orchestra Santa Cecilia – Roma, Filarmonica din Sankt Petersburg, Orchestra Națională din Spania, Orchestre Philharmonique din Paris, Filarmonica din Tokio etc.

Pasionat de operă, atât ca dirijor cât și ca regizor, Christian Badea și-a început cariera profesională în 1975 la Lincoln Center – New York – cu versiunea originală a lucrării „Povestea soldatului” de Stravinski, în dublă calitate de dirijor și regizor. La Metropolitan Opera din New York, a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast, inclusiv multe dintre transmisiunile internaționale ale MET. A colaborat cu unii dintre cei mai importanți cântăreţi ai ultimilor 40 de ani, precum Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Alfredo Kraus, Mirella Freni, Bryn Terfel, Renée Fleming, Leo Nucci, Natalie Dessay, Rolando Villazon și mulți alții.

Cariera lui Christian Badea a început ca violonist la Bucureşti, unde a studiat cu Ștefan Gheorghiu, iar apoi a continuat la Paris, Geneva și New York, unde a studiat vioara în paralel cu specializarea în dirijat la Conservatorul Regal din Bruxelles și la Mozarteum din Salzburg, cu Herbert von Karajan. A absolvit clasa de dirijat la Juilliard School din New York, unde unul dintre cei mai importanți mentori ai săi a fost Leonard Bernstein.

În 2012, Christian Badea a devenit dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu” din București și în același an a înființat Fundația Română pentru Excelență în Muzică, dedicată realizării unor proiecte artistice de cea mai înaltă valoare artistică internațională.

După un succes răsunător la debutul său cu opera „Andrea Chénier” la Teatro Colon din Buenos Aires, Christian Badea a fost imediat invitat să revină în 2019, pentru o nouă montare a operei „Turandot”. Parteneriatul său artistic cu Opera din Sydney, început în anul 2011, continuă cu angajamente până în stagiunea 2022-23.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.