Epoca de spectacol
Pe data de 6 decembrie 1892 a avut loc premiera baletului Spărgătorul de nuci, în regia lui Piotr Ilici Ceakovski la Teatrul Imperial Mariisky (Maryinsky) din orașul Sankt Petersburg, într-o epocă de profundă înflorire intelectuală în Rusia Imperială. Teatrul Mariinski a fost deschis în 1860, cu denumirea preluată de la Maria Aleksandrovna, soția țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Spectacolele de balet nu au fost desfășurate până în 1880, ulterior 1899, după ce compania de balet a luat numele Mariinsky și a devenit rezidentă la teatrul Mariinsky. Numele teatrului a fost modificat după Revoluția bolșevică din 1917, în Teatrul Academic de Stat și ulterior în Teatrul S.M.Kirov, denumire după numele lui Serghei Mironovich Kirov. Instituția de spectacol s-a numit apoi Teatrul Academic de Stat pentru Operă și Balet între 1935-1991, după 1991 fiind redenumită Mariinsky. Spectacolele sale au loc în toată lumea, iar balerinii și balerinele au turnee mondiale.
Compania de balet Mariinsky a fost fondată în inițial ca o academie de dansuri privată, în 1738, care pregătea persoane pentru a performa în spectacole organizate la Curtea Imperială a țarilor. În cadrul școlii existau și instructori străini, precum Jean-Baptiste Landé. După 1780, școala privată nu a funcționat doar în cadrul Curții Imperiale, ci și în cadrul teatrului Balșoi. Până în momentul în care compania teatru a achiziționat numele de Mariinsky, nu a existat la nivel statal, un cadru general pentru pregătirea dansatorilor, ci aceștia au provenit din aristocrație, întrucât nu mulți își puteau permite să achite cursuri private de dans.
Apariția baletului
Baletul a fost introdus în Rusia de Petru cel Mare, în momentul în care acesta a început o reformă culturală, înlocuind dansurile folclorice rusești cu baletul, parte integrată a culturii vestice. Popularitatea acestuia a crescut în timpul domniei Ecaterinei cea Mare, care chiar a luat lecții de balet înainte de a deveni împărăteasă a Rusiei. Baletul a evoluat prin atragerea de instructori străini, pe măsură ce Curtea Imperială a început să considere această artă un element cultural important.
Agrippina Vaganova și teatrul Mariinsky
În momentul în care Revoluția din octombrie 1917 a izbucnit, compania a pierdut 40% din personal, dar cu toate acestea și-a continuat activitatea. Unul din îndrumătorii care au pregătit artiștii pentru a urca pe scenă, au fost Agrippina Vaganova, alături de Konstantin Sergeyev, directorul tehnic. Teatrul Academic Național de Operă și Balet a plecat în nenumărate turnee după 1961, prin toate Europa de Vest, alături de Statele Unite și Canada.
Agrippina Vaganova a fost o balerină care a pregătit artiști pe baza elementelor învățate la Școala Imperială de Teatru din Sankt Petersburg, sub îndrumarea lui Lev Ivanov și Christian Johansson. Ea s-a alăturat teatrul Mariinsky în anul 1897 și a fost supranumită „regina variațiunilor” datorită săriturilor și tehnicii sale de picior. Cu toate acestea, cariera sa a progresat încet, din pricina concurenței ridicate. Vaganova a intepretat diverse roluri ca balerină, precum ”Odette” (Lacul Lebedelor). Faima ei s-a răspândit în rândul celor care participau la spectacolele organizate în cadrul teatrului Mariinsky, însă nu a fost evaluată oficial ca balerină decât în 1915, ultimul an înaintea retragerii sale de pe scenă. La finalul carierei de pe scenă, Vaganova și-a construit o carieră ca instructor în cadrul școlii de balet din Petrograd (Școala Imperială de Teatru).
Realismul sovietic impus în domeniul artelor, denumit în România ”sovietizare”, a implicat reprezentarea unui cadru popular, în detrimentul celui cultural, aristocratic, pentru a putea fi mai ușor perceput de toate categoriile de persoane. Sunt spectacole de balet performante, precum Ivan cel Groaznic ( Иван Грозный), care a fost reinterpretat pentru a scoate în evidență grotescul și dorința de putere a conducătorilor.
Baletul ca instrument cultural
Baletul reprezintă o ramură culturală care a evoluat treptat. Baletul rusesc în secolul XX-lea a fost un amestec de influențe occidentale cu elemente rusești și bolșevice. Acest element cultural a fost multă vreme judecat și interzis chiar, pentru o vreme, iar dansatorii au fost exilați în perioada Uniunii Sovietice, deoarece baletul era asimilat aristocrației, din cauza costurilor care implică o astfel de carieră. Problema identificată de Agrippina Vaganova a fost lipsa metodei de pregătire în baletul rusesc. Pe baza improvizațiilor sale și experienței a construit un sistem bazat pe mișcări elementare în balet. Sistemul său a adus un plus pregătirii balerinelor, întrucât baletul rusesc a primit un sistem metodic prin care dansatoarele învățau pe baza tehnicii cum să performeze. Vaganova a scris în 1934 o lucrare recunoscută internațional, denumit ”Principiile de bază a baletului clasic”, fiind tradusă în 1946 în engleză. Implicarea și devotamentul ei au fost recunoscute inclusiv de regimul sovietic, care i-a acordat titlul de: artist popular a Uniunii Sovietice.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://www.britannica.com/topic/Mariinsky-Theatre
https://www.britannica.com/biography/Sergei-Kirov
https://www.britannica.com/topic/Mariinsky-Ballet
https://www.britannica.com/biography/Agrippina-Vaganova
The Russian Ballet Collection: more newly restored films – Ivan the Terrible & Romeo and Juliet
A short history of how Russia became the epicentre of ballet
