România are o aşteptare legitimă de a adera la zona de liberă circulaţie europeană Schengen, a declarat, miercuri, premierul Nicolae Ciucă, respingând drept nejustificate afirmaţiile Austriei conform cărora ţara ar fi o o cale de tranzit pentru imigranţii ilegali. Miniştrii de interne din statele Uniunii Europene urmează să voteze, joi, dacă vor primi în Schengen România, ţara vecină de la sud, Bulgaria şi, de asemenea, Croaţia – o decizie pentru care este necesară unanimitate. Austria a afirmat că se opune extinderii Spaţiului Schengen către România şi Bulgaria, supliniind că ar fi nevoie ca numărul imigranţilor ilegali care tranzitează aceste ţări să scadă, pentru ca Viena să îşi dea acordul. Datele agenţiei vamale europene Frontex arată că migranţii ilegali pătrund în Uniunea Europeană în special prin Balcanii de Vest, nu prin România. „Practic, nu putem vorbi de o justificare reală, în acest moment”, a spus Ciucă. „Înţelegem cu toţii că problema imigraţiei ilegale este sensibilă din punct de vedere politic în multe state membre, însă blocarea României de la adera la Schengen nu va aduce Austriei răspunsurile pe care le doreşte.” Ţările de Jos – care s-au opus anterior aderării României – o susţin în acest moment, însă îşi menţin opoziţia faţă de aderarea Bulgariei. Votul anterior pe acest subiect, ce a avut loc în 2011, a fost blocat de mai multe state, care au invocat îngrijorări în legătură cu corupţia şi crima organizată. România şi Bulgaria se află pe rutele comerciale majore pentru transportul ilegal de arme, droguri şi trafic de fiinţe umane în Europa, însă Comisia Europeană a afirmat că acestea au fost verificate în detaliu şi întrunesc toate criteriile de aderare la Schengen. „Avem argumente obiective în legătură cu pregătirea României de a adera la Schengen, iar angajamentul nostru de a contribui la securitatea europeană este ferm”, a spus Ciucă. „Am demonstrat acest lucru de-a lungul anilor şi, mai recent, în contextul crizei din Ucraina.” România – stat membru UE şi NATO – împarte o frontieră de 650 de kilometri cu Ucraina. Aproape trei milioane de ucraineni s-au refugiat în Europa trecând prin România, în cele nouă luni de când Rusia le-a invadat ţara. De asemenea, Ucraina a trimis aproximativ opt milioane de tone de cereale către portul românesc de la Marea Neagră Constanţa, începând din 24 februarie.
(REUTERS – 7 decembrie)/mbrotacel/ilapadat