La 8 decembrie 1921 se inaugura Opera Română din București (actualmennte Opera Națională din București). Spectacolul pus în scenă era ”Lohengrin” de Richard Wagner, montat de regizorul Adalbert Markowski, iar dirijor era nimeni altul decât George Enescu. Instituția de cultură își avea sediul atunci în vechea clădire a Teatrului Liric, situată lângă Cișmigiu.
Începuturi
Tradiţia teatrului liric românesc este însă mai veche. În 1772, la Bucureşti, era consemnată prezenţa unei trupe de operă. În 1836, concertul de sfârşit de an, dat de elevii Şcolii de Muzică şi Declamaţie, a fost un regal de operă a unor tinere talente precum Eufrosina Vlasto, care avea să facă o carieră internaţională. În cea de a două jumătate a secolului al XIX-lea mulţi alţi interpreţi români şi-au câştigat celebritatea pe renumite scene ale lumii. Faima unor interpreţi ca Elena Teodorini, Haricleea Darclee, Margareta Iamandi-Nuovina, Zîna de Nori, Grigore Gabrielescu, Dimitrie Popovici Bayreuth s-a creat într-un spaţiu cultural care a inclus Scala din Milano, Opera din Paris, Metropolitan-House sau Opera din Petersburg.
Prima companie românească de operă se datorează însă lui George Stephănescu. Începând din 1885, ea a funcţionat ca o secţie a Teatrului Naţional. Din păcate, lipsită fiind de un sprijin material oficial, această companie şi-a încetat activitatea în 1902. Companii particulare înfiinţate de elevi ai lui George Stephănescu, dar şi cântăreți de renume, români şi străini, stagiune după stagiune, au întreţinut însă pasiunea publicului pentru artă lirică.
La 4 septembrie 1919 se înființează la București, Societatea ”Opera, artiștii asociați”, care la 22 septembrie același an a luat numele de Societatea lirică română ”Opera”, care, doi ani mai târziu, trecând sub tutela statului, a devenit Opera Română, marca începutul unei activităţi stabile. Ministrul Artelor și Cultelor de atunci era poetul Octavian Goga, el însuși soțul unei soprane celebre în epocă, Veturia Goga, supranumită „Privighetoarea Ardealului”.
În 1953, cu prilejul Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, a fost ridicată o nouă clădire destinată Operei, situată între Calea Plevnei și Biserica Sfântul Elefterie, ”Înființată încă din anul 1885, compania lirică română din București, devenită teatru de stat în 1921, nu a avut, până în seara de 9 ianuarie 1954, un sediu conform cerințelor genurilor de spectacol pe care le desfășura. Până la acea dată, teatrul liric de pe malurile Dâmboviței avusese statutul de chiriaș, printre spațiile care îi găzduiau spectacolele numărându-se Teatrul Național de pe Calea Victoriei (distrus de bombardamentele din august 1944), teatru cu care adesea lupta pentru spațiul de spectacol și de repetiții (iar uneori împărțea costumele și decorurile), Teatrul Liric (fosta sală Leon Popescu) din Piața Walter Mărăcineanu, distrus de cutremurul din 1940, Teatrul Regina Maria, pe cheiul Dâmboviței, în zona podului Mihai Vodă (astăzi demolate)”, se arată în comunicatul emis atunci.
În seara zilei de 9 ianuarie 1954, a avut loc spectacolul de gală cu opera ”Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaikovski, urmat de o a doua reprezentație (pentru publicul larg), în 12 ianuarie. Spectacolul l-a avut la pupitrul dirijoral pe maestrul Egizio Massini, regizor fiind Vladimir G. Ciukov. La 10 ianuarie 1954, balerinii Operei prezentau și ei primul lor spectacol în noul sediu, cu ”Coppélia” de Léo Delibes, în coregrafia lui Anton Romanovski și Oleg Danovski și scenografia lui M. Rubinger și Mac Constantinescu. În pragul deschiderii stagiunii 1953-1954, sub directoratul dirijorului Constantin Silvestri, personalul artistic era format din 73 de soliști de operă angajați, corpul de balet având 96 de dansatori, corul — 96 de artiști lirici, iar orchestra — 99 de artiști instrumentiști.
Noua clădire a Operei Române, ridicată în 1953, a oferit un cadru mai elegant Pentru prima oară însă, Opera devenea o instituţie în sine, desprinsă de spectacolele de operetă sau de teatru, împreună cu care funcţionase până atunci. Cântăreţi ca Petre Ştefănescu-Goangă, Zenaida Pally, Nicolae Herlea, Arta Florescu, Elena Cernei, Octav Enigărescu, Magda Ianculescu, Valentin Teodorian, Mihail Arnăutu, David Ohanesian, Nicolae Florei, Garbis Zobian, Cornel Stavru, Dan Iordăchescu, Teodora Lucaciu, Lella Cincu, Iulia Buciuceanu sau balerini ca Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Valentina Massini, Gh. Cotovelea, Alexa Mezincescu, Ileana Iliescu, Magdalena Popa, Gelu Barbu, Eugen Marcui, Ioan Tugearu au reprezentat opera românească peste hotare, cu mare cinste.
În cei 101 ani de existență, Opera Națională București a devenit componentă fundamentală a culturii și vieții muzicale. Publicul său are acces nu numai la spectacolul propriu-zis, ci și la înregistrările sonore și la transmisiile online ale marilor evenimente lirice. (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie
