Managerii de spitale, evaluaţi şi pe baza raportării corecte a infecţiilor intraspitaliceşti

Managerii de spitale vor fi evaluaţi şi pe baza raportării corecte a infecţiilor intraspitaliceşti – a spus ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila.

El a precizat că a aprobat un ordin cu impact asupra prevenirii infecţiilor nosocomiale, după ce s-a constatat că acestea sunt subraportate, pentru că managerii spitalelor se tem de sancţiuni.

Alexandru Rafila: Indiferent ce fel de măsură ia cineva, cele mai dezvoltate spitale din această lume au astfel de infecţii. Important este să le raportăm, să luăm măsurile să le limităm, atunci când apare o situaţie, ca să nu se extindă, şi să încercăm să limităm bacteriile multirezistente.

Am schimbat acum, am aprobat ordinul privind criteriile de performanţă ale managerilor. Sunt acolo două criterii de performanţă, care stimulează raportarea acestor infecţii asociate asistenţei medicale. Primesc punctaj maxim cei care raportează, primesc un punctaj minim sau redus cei care nu raportează aceste infecţii.

Realizator: Declaraţia lui Alexandru Rafila a fost consemantă de colegii de la Radio România Târgu Mureş./geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 decembrie