Context
Simfonia a VII-a în A major, compusă de Ludwig Van Beethoven, a avut premiera pe data de 8 decembrie 1813, la Universitatea din Viena, ca un act de recunoștință față de soldații care au fost răniți în războaiele napoleoniene. Beethoven a dirijat orchestra care, pe lângă simfonia a VII-a, a reprodus și Wellingtons Sieg oder die Schlacht bei Vittoria ( Victoria lui Wellington), o compoziție care a fost scrisă în cinstea victoriei împotriva lui Napoleon, în 1813, în urma bătăliei de la Vittoria, din Spania, în 1813. În timp, Victoria lui Wellington a fost considerată o lucrare fără importanță deosebită, din pricina caracterului său politic, dar Simfonia a VII-a a avut o altă evoluție, fiind apreciată de multe generații pentru autenticitate și bucuria transmisă. Beethoven a început să scrie compună simfonia a VII-a în vara anului 1811, în Teplitz, iar aceasta a fost gata câteva luni mai târziu. Problemele lui Beethoven cu alcoolul și auzul se manifestaseră încă de dinainte de 1800, lucru care i-a creat multe dificultăți în interacțiunea cu alte persoane.
Compozitorul era mândru de simfonia sa și o numea copilul său preferat, nu a fost imediat apreciat de contemporanii săi. Simfonia nr. 7 a fost descrisă inițial ca „extravaganță muzicală” și „producția unei minți ridicate și bolnave”.
Critica simfoniei
Beethoven și-a considerat lucrarea ca fiind cea mai bună creație, iar critica vremurilor a confirmat: această simfonie este cea mai plăcută și clară dintre lucrările lui Beethoven. Pe flancul criticilor, persoane precum Carl Maria Von Weber au spus că simfonia reprezintă o dovadă clară că Beethoven și-a pierdut mințile. Von Weber a fost la rândul său un compozitor și critic recunoscut în epocă, în 1813 fiind directorul Operei din Praga și, concomitent cu acest lucru, fiind militant pentru naționalismul german la Berlin și pentru ideea de unificare. Alături de Von Weber, Friedrich Wieck, un pianist cunoscut în epocă și tatăl Clarei Schumann, a spus că simfonia nu putea fi scrisă decât de cineva care a fost cu adevărat intoxicat la cap. Beethoven avusese în acea perioade câteva crize și existau persoane apropiate lui care considerau că trebuie internat într-un sanatoriu, mai degrabă decât să fie lăsat să compună.
Richard Wagner a fost unul dintre prietenii lui Beethoven, pe care acesta l-a cucerit cu simfonia sa. Wagner a spus despre creația lui Beethoven că este o muzică excelentă pentru dans, atribuindu-i calificativul `Apogeul dansului`. Prin cuvintele sale, Wagner, dacă oricine cânta această simfonie, totul se estompa și se cufunda în dans. Wagner a dansat simfonia a VII-a când Franz Lisz a interpretat la pian propria sa variantă a simfoniei a VII-a.
Femeile din viața lui Beethoven
În 1819, Beethoven a devenit surd complet, fiind nevoit să comunice prin intermediul scrierii. Problema de sănătate l-a determinat să iasă din ce în ce mai rar în societate, majoritatea timpului fiind ocupat cu compunerea unor noi lucrări. În 1810, Beethoven a curtat-o o perioadă pe Therese Malfatti, fiica unuia din doctorii lui, însă acest proiect a fost abandonat, iar Beethoven nu s-a căsătorit niciodată. El a iubit femeile pe care le-a cunoscut, fără să plănuiască să avanseze în relația cu ele. Un alt exemplu îl reprezintă contesa Giulietta Guicciardi, căreia Beethoven i-a dedicat Sonata de pian nr.2, cunoscută ca Sonata Lunii (Mondscheinsonate în germană). Contesa însă s-a căsătorit cu Graf von Gallenberg, în 1803. Cercetătorii nu cunosc clar dacă Beethoven a cerut-o în căsătorie pe contesă, însă acesta și-a amintit până aproape de sfârșitul vieții de ea. (Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://www.britannica.com/biography/Ludwig-van-Beethoven/Beethoven-and-women
https://www.britannica.com/biography/Richard-Wagner-German-composer
https://www.britannica.com/biography/Robert-Schumann
https://www.britannica.com/biography/Carl-Maria-von-Weber
https://www.britannica.com/art/music
https://www.npr.org/2006/06/13/5481664/beethovens-symphony-no-7-in-a-major-op-92
