ieri, prăpăstiile păreau mult mai îndepărtate.
oamenii valsau în ploaia torențială
și zâmbeau până ce le amorțea sufletul;
ieri, frigul nu conta atât de mult,
căci ne îmbrățișase de mult și îmbrățișați am rămas…
ieri, în sobrietatea acelei nopți
întunecate de un voal de gânduri,
pisica neagră a vecinilor tăcuți de vis-à-vis
mă privea, din spatele ferestrei,
ca pe un tablou gol, părăsit de emoție.
în acea obscuritate, păream a fi doar un pictor absent,
o boemă furtună a delirului,
ce nu reușea niciodată să atingă pânza
fără să o distrugă,
fără să o înece în lacrimi fierbinți și istovite…
Scamarohin Ioana – Alessia
Clasa a XI-a F
Prof. Liana Hera