Din cauza deprecierii forintului investitorii străini au luat cu asalt piaţa imobiliară din Ungaria. În mediul rural într-un an s-a dublat procentul cumpărătorilor de locuinţe. Procentul cumpărătorilor străini pe piața internă de locuințe a crescut de la 3,3 la sută în aceeași perioadă a anului precedent la 6,1 la sută în al doilea trimestru al anului 2022, ceea ce depășește nivelul de 4-5 la sută din perioada anterioară epidemiei de coronavirus, potrivit datelor privind piaţa imobiliară ale Băncii Naţionale Ungare. În localitățile din mediul rural, care reprezintă aproape 80 la sută din tranzacțiile de pe piața imobiliară, proporția cumpărătorilor străini s-a dublat în aceeași perioadă, crescând de la 2,8 la sută la 5,7 la sută, ceea ce reprezintă un nivel excepțional de ridicat în mediul rural comparativ cu ultimii ani. Procentul cumpărăturilor străini a crescut cel mai mult (13,3 la sută) în regiunea Transdanubia de Vest. Însă în al doilea trimestru, mai mult de un sfert din cetățenii străini, care cumpără locuinţe în Ungaria, au preferat regiunea Transdanubia de Vest.
În capitală, o creștere semnificativă a fost observată, în primul rând, în perimetrul interior la oraşului Pesta, unde ponderea cumpărătorilor străini a crescut de la 10,9 la sută la 15,2 la sută în perioada analizată, dar această valoare este încă sub nivelul de aproximativ 20 la sută, înregistrat în anii dinaintea pandemiei. După o uşoară creştere în zonele muntoase din Buda, procentul cumpărătorilor străini a ajuns la 4,7 la sută, iar în alte sectoare ale Budapestei din afara centrului oraşului, ponderea acestora a stagnat practic la 3,6 la sută. Potrivit datelor băncii centrale, un posibil motiv pentru creșterea bruscă a ponderii cumpărătorilor străini poate fi devalorizarea monedei ţării în urma izbucnirii războiului ruso-ucrainean din februarie. Deprecierea forintului a creat, probabil, o oportunitate favorabilă pentru cumpărătorii care economisesc în valută străină, în timp ce numărul vânzărilor interne a scăzut semnificativ.
https://infostart.hu/gazdasag/2022/12/09/nagyot-haraptak-a-kulfoldiek-a-magyar-ingatlanpiacba/rganciu/dsirbu