Președintele Vladimir Putin a declarat vineri că pierderea aproape totală a încrederii Rusiei în Occident va face ca o eventuală înțelegere cu privire la Ucraina să fie mult mai greu de realizat, deși contactele dintre serviciile de informații ruseşti și americane continuă. De când a suferit o serie de eşecuri pe câmpul de luptă, dl Putin și-a exprimat din ce în ce mai mult poziţia conform căreia invazia din Ucraina este o luptă pentru a apăra Rusia împotriva unui „Occident colectiv” agresiv. La o conferință de presă din capitala kârgâză, Bişkek, Vladimir Putin a deplâns eșecul implementării acordurilor de la Minsk – acorduri de încetare a focului și de reformă constituțională dintre Kiev și forțele separatiste susținute de Rusia din estul Ucrainei, intermediate în 2014 și 2015 de Rusia, Franța și Germania, la începutul conflictului cu Ucraina. „Ne-am gândit că vom putea în continuare să cădem de acord în cadrul acordurilor de pace de la Minsk. Ce se poate spune? Este o problemă de încredere”, a spus Vladimir Putin. „Și încrederea, desigur, este aproape la zero”. Dl Putin a fost întrebat despre afirmaţiile fostului cancelar german Angela Merkel, una dintre mediatorii acordurilor, care a declarat revistei Zeit într-un interviu publicat miercuri că acordul din 2014 a fost „o încercare de a acorda timp Ucrainei” – pe care a folosit-o pentru a deveni mai capabilă să se apere. Mass-media și politicienii ruși au interpretat rapid acest lucru ca pe o trădare din partea dnei Merkel. „Se pare că nimeni nu avea de gând să îndeplinească toate aceste acorduri de la Minsk”, a spus Vladimir Putin, „iar ideea era doar să pompeze arme în Ucraina și să o pregătească pentru ostilități”. „După o astfel de declarație, se pune întrebarea cum să negociezi, despre ce și este posibil să negociezi cu cineva și unde sunt garanțiile”, a adăugat el. „Va trebui totuşi să se ajungă la un acord până la urmă. Am spus de multe ori că suntem pregătiți pentru aceste acorduri, suntem deschiși, dar asta ne face să ne gândim cu cine avem de-a face”. Atât purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cât și ministrul adjunct al apărării, Serghei Riabkov, au subliniat deja vineri că eliberarea de joi a baschetbalistei Brittney Griner dintr-o colonie penală rusă în schimbul traficantului de arme rus Viktor Bout nu înseamnă o dezghețare mai amplă a relațiilor bilaterale Rusia – SUA, aflate la un nivel extrem de scăzut. Dar Vladimir Putin a spus că Rusia este deschisă pentru astfel de schimburi și că contactele dintre serviciile de informații respective care au convenit asupra acordului Griner-Bout continuă. „De fapt, nu s-au oprit niciodată”, a spus el. „S-a găsit un compromis; nu respingem continuarea acestei activităţi în viitor”./opopescu/cpodea
REUTERS – 9 decembrie