Reeducarea la Târgşor (I)
Februarie 1949: studentul-deţinut politic Eugen Ţurcanu înfiinţează la închisoarea Suceava Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste, cu scopul de a schimba cu forţa ideologia „contrarevoluţionarilor” aflaţi în detenţie • martie 1949: Ţurcanu şi grupul său de torţionari sunt transferaţi la Piteşti, unde încep „reeducările” extrem de violente • primăvara 1950: reeducarea este exportată şi la alte închisori • până în vară, se încearcă „reeducarea ideologică” şi la Târgşor, închisoare în care se aflau minori, elevi, legionari tineri, poliţişti „ai vechiului regim” • cei aproximativ 700 de deţinuţi erau adunaţi pentru a li se citi ziare şi texte marxiste, dar refuzul lor de a le lua în seamă a făcut ca aici experimentul să eşueze • cei mai mulţi dintre ei vor fi mutaţi la Piteşti şi la Gherla şi supuşi reeducării violente.
Adrian Brişcă a fost arestat pe când era elev în oraşul său, Giurgiu, la Liceul „Ion Maiorescu”. Condamnat la cinci ani de detenţie pentru „activitate subversivă”, a fost adus la Târgşor în primii ani după arestare.
„Moldovenii lui Ştefan cel Mare…”
„La Târgşor au fost două perioade. Eu am prins foarte puţin – nici două luni de zile – perioada în care director a fost Spirea Dumitrescu [1948-1950] şi gardienii erau de modă veche, gardieni bătrâni, moş Dumitrache, primul brigadier, Viţel, şi celălalt, nu mai ştiu cum se chema, dar în orice caz erau nişte oameni cumsecade. Se pare că Spirea Dumitrescu n-a admis ca să se facă o reeducare în genul celei de la Piteşti, s-a încercat o reeducare pe cale de convingere. Nu erau obligaţi toţi, dar cei care o admiteau… li se da să citească. Şi majoritatea cărţilor care ni se distribuiau [erau] cu caracter politic.
Venise un grup de elevi de la Suceava, aşa-numiţii <reeducaţi> de la Suceava, moldovenii lui Ştefan cel Mare, care s-au grupat în cel mai bun dormitor, dormitor cu paturi de fier, cu saltele, cu cearceafuri şi au organizat munca de reeducare în aşa fel încât studiul să se facă în grup, nu individual, ca să existe un control. Era un responsabil de grup, un om de încredere dintre ei şi ceilalţi trebuiau să citescă şi să discute şi să răspundă în legătură cu materialul pe care îl recomandase responsabilul de grup.”
„Moş Cozonac”
„În afară de aceasta, era o sală de festivităţi în care venea un muncitor din Ploieşti, noi îl poreclisem <moş Cozonac>, el se numea Antonescu, care era străin cu duhul, dar era un om care nu a făcut rău, nici dacă ar fi vrut nu putea să facă rău. El venea întotdeauna cu articolul de fond din ziarul Scânteia, decupat. Deci, nu aveam acces decât la articolul de fond, atât. Mai citeam din Pământ desţelenit de Cehov şi din Makarenko… […] Chema câte un elev din sală şi îl punea să citescă un anumit capitol şi le discutam. În asta consta <reeducarea> la Târgşor. Cei care au refuzat în mod făţiş să citească, să se reeduce, cei care s-au manifestat, au fost izolaţi şi ţinuţi separat, nu erau ţinuţi la aer decât seara foarte puţin şi în ultimă instanţă au fost duşi la Jilava şi închişi în camera 5 bis. După o perioadă de timp, şi aceştia de la Jilava au fost duşi la Gherla.”
„Punctele-cheie erau acaparate de reeducaţi”
„În vara anului ‘50, prin august, Spirea Dumitrescu a fost înlocuit, gardienii vechi au fost înlocuiţi, toată garnitura, aşa. A venit un comandant nou, Zaharia Negulescu [1950-1955], un om de o răutate rar întâlnită, de o duritate care i se citea pe faţă, veşnic încruntat, veşnic ameninţa, veşnic înjura şi pe care îl ştiau de frică şi gardienii.
Deci acuma începe a doua perioadă…
…începând din august. Noii gardieni, începând şi cu plutonierul, cu comandantul gardienilor, au fost aduşi de la Jilava, trecuseră prin şcoala de gardieni de la Jilava, aveau practica de la Jilava. Poliţiştii [deţinuţi], care erau separaţi, erau închişi tot la Târgşor, dar într-o secţie separată printr-un zid, au fost duşi la Făgăraş. Iar noi, elevii, am fost mutaţi în locul lor, chipurile având spaţiu mai mare, dormitoare mai mari. Erau mai mari, dar erau pline cu milioane de ploşniţe care ne-au chinuit groaznic, nu puteam să ne odihnim nici ziua, nici noaptea. Cei care lucrau în atelier erau scoşi şi duşi la atelier. Se lucra în două schimburi de câte doi oameni, schimb de dimineaţă şi schimb de după amiază. […]
Când au venit cei de la Suceava, au vrut să demonstreze prin muncă, prin împletirea teoriei cu practica, să demonstreze că ei au devenit alţi oameni. Au început să-i pârască, să-i lucreze pe dedesubt pe cei care lucrau în atelier, să-i scoată şi să le ia locul. Nu toţi din atelier au fost reeducaţi, au lucrat şi alţii. Şi eu am lucrat o perioadă de timp, […] dar punctele-cheie erau acaparate de reeducaţi. Acolo erau războaie de ţesut mecanice, războaie de ţesut manuale. Se ţesea pânză, pânză albă, pânză, zicea muncitorul <americă>, unii lucrau la vârteniţe, alţii lucrau la urzitor, mă rog, erau suficient de multe locuri ca să le lucreze…”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1999]
