Tramvaie smart în Bucureşti

Noile tramvaie achiziționate de Primăria Capitalei vor circula de astăzi pe linia 41, una dintre cele mai aglomerate din București. Din cele o sută de tramvaie care vor fi livrate în următorii doi ani de Fabrica din Arad intră acum pe traseu doar 15, fiecare dintre ele are câte un controlor dedicat, care se va ocupa cu informarea călătorilor și monitorizarea activității zilnice. Tramvaiele sunt dotate cu validatoare moderne, cu dispozitive smart, prize USB și Wi-Fi gratuit; au sisteme de aer condiționat și încălzire cu reglarea automată a temperaturii; de asemenea, accesul în interior este mai facil datorită podelei total coborâte și a celor cinci uși duble, iar consumul de energie este mult mai redus. Contractul pentru cele o sută de tramvaie noi în valoare de aproape 170 de milioane de euro a fost semnat acum doi ani. Tramvaiele vor fi introduse în exploatare treptat și pe alte linii, cum ar fi 1, 25 sau 55./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 decembrie)