Integrarea europeană este singura opțiune pentru întărirea democrației în Republica Moldova (Maia Sandu)

Integrarea europeană este singura opțiune pentru întărirea democrației în Republica Moldova, a reafirmat președinta Maia Sandu, în cadrul unei conferințe organizate la acest sfârșit de săptămână de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Ea a mulțumit din nou României pentru sprijinul necondiționat oferit și a relansat apelul pentru susținerea țării sale, dar și a Ucrainei în fața agresiunii Rusiei. O victorie ucraineană ar crea și pentru Republica Moldova premisele încheierii pașnice a conflictului înghețat din Transnistria, dar ar reprezenta și o victorie a întregii lumi libere, a mai spus, astăzi, Maia Sandu.

Maia Sandu: Războiul barbar al Rusiei împotriva Ucrainei ne-a arătat încă o dată cât de fragile sunt securitatea şi democraţia ţării noastre. Planurile Kremlinului de a reface, într-un fel sau altul, Uniunea Sovietică reprezintă o amenințare directă la adresa libertăţii şi democraţiei noastre.

Războiul Rusiei în Ucraina constituie un pericol major pentru întreaga lume democratică. Regimurile autoritare din toată lumea, chiar dacă unele nu susţin deschis războiul Rusiei, îşi doresc ca lumea democratică să fie slăbită în acest război.

Realizator: În cadrul conferinţei „Europa după războiul din Ucraina. Perspective, viziuni, strategii, proiecte”, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit astăzi, la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Premiul „România Europeană”, acordat de Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană – ne-a transmis corespondentul RRA, Claudiu Pădurean./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 decembrie