Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor face controale, în această perioadă, în zonele cunoscute drept destinaţii preferate pentru vacanţa de iarnă: Valea Prahovei, Braşov, Bucovina, Maramureş, Băile Herculane – Rânca şi Băile Felix.
Comandamentul de Iarnă înfiinţat are în atenţie şi târgurile de Crăciun organizate în aproape toate oraşele ţării. La controalele de până acum nu au fost depistate nereguli majore, dar preşedintele Autorităţii, Horia Constantinescu, nu ne recomandă să cumpărăm alimente de la tarabe:
Horia Constantinescu: Suntem acolo pentru a verifica inclusiv aceste situații, trasabilitatea fiecăruia dintre produse. Târgurile de Crăciun, din ce în ce mai mult, reprezintă o formă de distracție, nu de achiziție a produselor pentru a aduce acasă. Nu de pe tarabă trebuie să cumpărăm carne de porc, dacă aceasta a fost păstrată în condiții neconforme.
Realizator: O atenţie suplimentară o necesită şi achiziţia de jucării – trebuie evitate produsele care conţin substanţe sau prafuri, dar şi diverse arme de jucărie care lansează proiectile ce pot fi periculoase pentru cei mici, a mai spus preşedintele ANPC, invitat al emisiunii ”Serviciul de noapte”1 la Radio România Actualităţi.
Horia Constantinescu a precizat că ANPC se confruntă cu un deficit de personal şi are în acest moment aproximativ 360 de comisari, în condiţiile în care necesarul ar fi de minim 1.000. /lalexandrescu/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 decembrie