Anchetatorii belaruși au deschis dosare penale împotriva fostei candidate la președinția Republicii Belarus, Svetlana Tihanovskaia, și a altor reprezentanți ai opoziției belaruse din străinătate pentru crearea formațiunii paramilitare extremiste „Pospolite Ruszenie” în Polonia și Lituania, a anunţat, marți, șeful Departamentului pentru combaterea crimei organizate și a corupției din cadrul Direcției Generale a Ministerului de Interne al Republicii Belarus, Evgheni Pileţkii. „Conform materialelor Departamentului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, anchetatorii au inițiat și au conectat într-o singură procedură mai multe dosare penale pentru crearea unei formaţiuni extremiste sau participarea la acesta pe numele Sahaşcik V.S., Tihanovskaia S.G., Azarov A.A. și a altor persoane. În prezent, sunt verificate în dosar penal peste 200 de persoane” – a declarat reprezentantul ministerului belarus, a cărui declarație a fost publicată pe canalul Telegram al Ministerului belarus de Interne. Potrivit afirmaţiilor lui Pileţkii, formațiunea „Pospolite Ruszenie”, care a fost creată anterior în Polonia și Lituania, și unitățile sale structurale, împreună cu formațiunile extremiste BYPOL şi planul de mobilizare „Peramoga” și „Cabinetul Unit de Tranziție”, au desfăşurat acţiuni „pentru a organiza încălcări ale integrității teritoriale, suveranitatea, ale fundamentelor sistemului constituțional și ale securităţii publice din Republica Belarus”. Minskul are informații că, după pregătire, membrii formațiunii „din rândul criminalilor fugari, ai reprezentanților diasporelor și studenților care studiază în străinătate, trebuie să se întoarcă în Republica Belarus sub pretexte de binefacere”. „În viitor, se doreşte formarea unei „a cincea coloane”, deja pregătită, pentru a desfășura activități de sabotaj, terorism și sub acoperire. Această organizație este planificată să fie folosită, printre altele, pentru a destabiliza situația din interiorul țării în perioada campaniilor electorale din 2024-2025″ – a declarat reprezentantul Ministerului belarus de Interne.
Pileţkii a anunţat că organele de ordine continuă să lucreze pentru a identifica „activiști și reprezentanți ai diasporelor implicați în inițiative extremiste, inclusiv prin amprente digitale pe internet”. (https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/16579607)/ssirbu/sdm2
(www.tass.ru – 13 decembrie)