Scandalul de corupție din Parlamentul European, războiul din Ucraina și revolta iranienilor sunt temele care par să preocupe în cea mai mare măsură presa internațională.
„Autoritatea greacă de luptă împotriva spălării banilor a anunţat luni că îngheaţă toate bunurile vicepreşedintei elene a Parlamentului European, Eva Kaili, arestată la Bruxelles într-un răsunător scandal de corupţie care implică și Qatarul”, informează Le Figaro. O sursă judiciară a arătat pentru AFP că „Eva Kaili şi alte trei persoane au fost arestate de un judecător bruxelez la două zile după reţinerea lor” și că în apartamentul socialistei elene au fost descoperite „pungi cu bani”. Cazul de presupusă corupţie din PE în folosul Qatarului constituie „un prejudiciu grav pentru reputaţia” instituţiei, a apreciat comisarul european al economiei, italianul Paolo Gentiloni, citat de La Libre Belgique. Credibilitatea întregii UE este în joc, a avertizat luni și ministrul german de externe Annalena Baerbock, citată de Reuters. BBC relatează că Manon Aubry, copreşedinta grupului de stânga din PE, a declarat că a văzut cum colegi europarlamentari au efectuat călătorii în Qatar şi s-au întors de acolo cu opinii şi poziţii schimbate. Ea consideră că actualul scandal e doar „vârful aisbergului”. Cotidianul elen Kathimerini a discutat cu Louis Colart, jurnalist la ziarul belgian Le Soir și unul dintre cei trei reporteri care au descoperit QatarGate, care crede și el că „este doar începutul”. După cum a explicat el, ancheta jurnalistică a durat câteva săptămâni, dar ancheta poliției durează de câteva luni, începând cu jumătatea lunii iulie. Portalul european Politico transmite că grupurile din PE s-au întâlnit luni la Strasbourg pentru a discuta chestiunea. Primele propuneri de reformă au fost formulate de europarlamentara liberală franceză Irène Tolleret: închiderea unei lacune din registrul lobby-ului care le permite europarlamentarilor să nu-și declare contactele cu țări străine, respectiv, adoptarea la nivelul UE a unei legi franceze care stipulează că orice funcționar ales care află despre o infracțiune e obligat s-o raporteze parchetului, în caz contrar fiind considerat automat complice. În plus, Tolleret a afirmat că interferența Qatarului nici măcar nu e cea mai rea – „a Rusiei e cea mai gravă”.
Un nou set de sancțiuni pregătit de UE contra Rusiei, al nouălea, va viza în special presa care face propagandă pro-război, anunță EUObserver. Alți 144 de indivizi se vor alătura celor peste 1.200 aflați deja pe lista neagră. De remarcat însă că unul dintre cei mai mari propagandiști ai lui Putin, Patriarhul Kirill, a scăpat până acum de sancțiuni din cauza „târguielilor dintre statele UE”. Kievul, în schimb, e pregătit să ia măsuri legislative împotriva clericilor ortodocși supuși Moscovei, considerați de mulți o coloană a cincea a Rusiei, consemnează săptămânalul britanic The Economist. Totuși, libertatea religioasă fiind o chestiune extrem de delicată, e probabil să fie vizați indivizi și entități cu activități subversive dovedite, mai degrabă decât biserica în ansamblul ei. Editorialul din The Washington Post se ocupă de eforturile lui Putin de a-i reduce la tăcere pe cei care dezvăluie ororile războiului, plecând de la condamnarea opozantului rus Ilia Iașin la opt ani și jumătate de închisoare pentru că a vorbit pe YouTube despre crimele de la Bucea. Dar „adevărul nu va sta tăcut după gratii”, asigură cotidianul american, în ciuda restricțiilor de-a dreptul „staliniste” impuse liberei exprimări în Rusia. De la agenția rusă Interfax aflăm că Putin renunță anul acesta la tradiționala conferință-maraton cu presa, fără un motiv explicit, și nici situația mesajului adresat parlamentului la final de an nu e clară. La Libre Belgique pune decizia anulării conferinței pe seama „înfrângerilor militare acumulate de Rusia în Ucraina şi a sancţiunilor occidentale impuse Moscovei”. Președintele Zelenski, din contră, nu se ferește de audiență. CNN transmite că el urma să participe luni la reuniunea virtuală a liderilor G7, care „vor discuta despre războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei și își vor coordona eforturile pentru a sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie”. Despre un tip inedit de solidaritate relatează publicația ungară Infostart.hu: „Potrivit datelor aplicației gratuite dedicate învățării limbilor străine Duolingo, 1,3 milioane de oameni au început să înveţe limba ucraineană de la izbucnirea războiului”. În Polonia și Germania numărul acestora a crescut cu 1.600%, iar creșteri semnificative s-au observat și în țări îndepărtate de conflict precum Argentina, Vietnam sau Japonia. Inedită este și o variantă de soluționare a conflictului avansată de ziarul britanic The Financial Times: nu un tratat formal de pace, ci un armistițiu perpetuu precum cel din peninsula coreeană. Războiul de acolo nu s-a încheiat formal, dar luptele au încetat definitiv odată cu armistițiul din 1953. Cele trei argumente în favoarea unui armistițiu sunt: nici una din părți nu poate obține victoria deplină; pozițiile lor politice sunt ireconciliabile; ambele suferă pierderi grele, care fac încetarea luptelor atractivă.
The Wall Street Journal observă că înmulțirea livrărilor de armament iranian către Rusia ar putea fi, de fapt, o veste proastă pentru ea: ar însemna „implicit că Moscova își epuizează stocurile în războiul ei contra Ucrainei”. Ziarul turc Cumhuriyet citează Casa Albă, care apreciază că relaţiile dintre Rusia şi Iran s-au transformat într-un adevărat „parteneriat militar organizat”. Iranul a devenit din punct de vedere militar „susţinătorul numărul unu” al Rusiei, care îi acordă în schimb primului „ajutor militar şi tehnic la un nivel nemaivăzut”. În plus, conform presei, „Rusia ar oferi Teheranului sprijin constând în tactici de reprimare a protestelor opozanţilor din Iran”. O analiză a ziarului israelian The Jerusalem Post evită să facă o prognoză în privința succesului revoltei din Iran, dar subliniază unele indicii semnificative. „Iranul e într-o stare de perturbare fără precedent în cei 43 de ani trecuți de la Revoluția Islamică, care a substituit monarhia persană veche de 2.500 de ani cu o oligarhie religioasă. Națiunea a mai erupt în proteste anti-regim, dar astăzi există o diferență fundamentală […] 93% din protestatari nu au mai mult de 25 de ani, iar femeile au de data aceasta un rol de frunte”. Practic, pe baza acelorași observații, The New York Times conchide că întrebarea nu mai este acum dacă regimul teocratic va cădea, ci când va cădea. „Protestele din Iran sunt o bătălie de talie istorică între două forțe puternice și ireconciliabile: o populație predominant tânără și modernă, mândră de civilizația ei de 2.500 de ani și disperată după schimbare, contra unui regim teocratic îmbătrânit și izolat, dedicat conservării propriei puteri. Revoluția culturală din 1979 a căutat să înlocuiască patriotismul iranian cu o identitate pur islamică. Cele patru decenii de putere dură ale Republicii Islamice vor fi în cele din urmă înfrânte de cele două milenii de putere blândă, culturală, ale Iranului”.
(Andrei Suba, RADOR)
