Astăzi, marți, 13 decembrie, ora 13.00, Salonul de Receptii al Palatului Parlamentului a găzduit evenimentul dedicat memoriei Omului minunat şi Campionului de legendă Ivan Patzaichin.
Întâlnirea s-a desfăşurat, în acelaşi timp, sub semnul marcării unei jumătăţi de secol de la momentul cu pagaia ruptă, la Jocurile Olimpice din 1972 de la München, expoziţia de fotografii şi distincţii, alături de legendara pagaie, întregind imaginea uluitoarei lui personalităţi.
Şi nu doar atât – autoarea Anca Libidov a descris, în cartea intitulată “Un an fără Ivan. In memoriam: Omul şi Campionul”, cu o minuţie de orfevrier, trăiri, emoţii, revelaţii pe care copilul Ivan le-a trăit alături de bunicul lui, oameni ai apei, plutind cu barca pe canalele Deltei de la răsăritul la apusul soarelui, într-o înfrăţire deplină cu natura şi cu ei înşişi.
În semn de omagiu, Romfilatelia a fost prezentă cu panoul şi cu elementele filatelice dedicate Marelui sportiv şi bun prieten al timbrului românesc care a fost Ivan Patzaichin.