Parlamentul European a decernat Premiul Saharov pentru libertatea de gândire poporului ucrainean și președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski – transmite, miercuri, agenţia RBC.
„Premiul revine curajosului popor ucrainean, reprezentat de președintele țării, lideri aleși și societatea civilă” – potrivit Parlamentului European.
În timpul unui discurs susţinut online la ceremonia de decernare de la Strasbourg, Volodimir Zelenski a amintit crimele comise de Rusia la Mariupol și a făcut apel la cinstirea memoriei tuturor celor care au murit.
„Poate că numai după încheierea acestui război, când ne vom elibera tot pământul și vom găsi toate mormintele victimelor terorii ruse, vom putea spune câte vieți a luat această tiranie” – a declarat președintele Zelenski.
Acesta a cerut lumii să acționeze și să-i aducă în fața justiției pe toți cei care au declanşat războiul. Potrivit lui Zelenski, cea mai eficientă apărare a libertății și a drepturilor omului este nepermiterea reapariției agresiunii. /sdan/schelaru
Agenția de presă RBC – 14 decembrie