Reeducarea la Târgu Ocna (II)
Mai 1950: aproximativ 40 de studenţi piteşteni, „reeducaţi” sunt tranferaţi la Târgu Ocna • mai 1950-mai 1951: are loc şi aici reeducarea violentă, cu o scurtă pauză în iarnă • şeful „reeducatorilor” este Nuti Pătrăşcanu, ajutat de Vasile Badale, Eugen Munteanu şi încă alţii • 1 mai 1951: un început de răzmeriţă pune capăt reeducării la Târgu Ocna • în momentul în care este atacat de câţiva dintre torţionari, deţinutul Eugen Dimitrov sparge un geam şi strigă după ajutor; deţinuţii încep să ţipe cu toţii, făcându-se auziţi de populaţia ieşită în oraş cu ocazia zilei de 1 Mai • după acest episod, DGP face anchete • noiembrie 1951: Nuti Pătrăşcanu este transferat de la Târgu Ocna, reeducarea de aici fiind recunoscută ca eşec.
Constantin Samargescu, aromân născut în Macedonia, era student la Politehnica din Bucureşti atunci când a fost arestat ca legionar şi anticomunist îndârjit, în mai 1948. Avea să fie inclus în două procese şi să cunoască cele mai dure închisori: Jilava, Piteşti, Aiud. La Târgu Ocna a fost adus la 1 mai 1950 şi apoi ţinut aproape doi ani.
„Dă-i încolo de mortologi!”
„Târgu Ocna pentru mine a fost o oază, oarecum, în toată perioada asta. […] În primul rând, când am ajuns acolo era directorul mare, [Ştefan] Daniliuc [1946-1950], merită pomenit pentru că era un om deosebit. După el a venit un oarecare [Anton] Brumă […]
La început împărţeam masa, noi, eu, împreună cu Păun… […] Trebuia să dăm porţiile lui x sau lui y pentru muribunzii de la camera 4 şi, în general, pentru cei de la parter unde erau cei mai grav bolnavi. Or, asta trebuia făcută cu oarecare fereală, pentru că aveam pe turnători între noi. Ni s-au dat de vreo două sau de trei ori şi struguri – de necrezut, în puşcărie struguri! Mai mult, o dată ni s-au dat şi napolitane. Obiceiul era… scriam pe gardul acela de scânduri unde a rămas suplimentul şi aici trebuia împărţit în ordine, în cameră. Eu am făcut sugestia… <Domnule director, să le dăm suplimentul celor de la camera 4…>, care se alimentau aşa cum se puteau alimenta, vai de capul lor! Şi-mi amintesc răspunsul lui, însoţit de o înjurătură pe care n-are rost să o reproduc, <Dă-i încolo de mortologi!> – expresia lui, <mortologi> – <ăştia şi aşa se duc, mâncaţi voi, să scăpaţi!> Intenţia lui era să salveze din elementele anticomuniste, lucru care dovedeşte cât era el de comunist… Intenţia lui asta era, dar nu era în vederile noastre, binenţeles.”
„Să nu te laşi, Eugene!”
„Când a fost revolta de la 1 Mai ’51, au venit val vârtej ofiţerul politic, Augustin Şleam – merită menţionat şi numele lui, a fost un mare ticălos şi cred că e colonel pensionar la ora asta şi mănâncă pensia în linişte – şi Brumă şi nişte gardieni printre care Enache, un om cumsecade… Ăştia merită menţionaţi cu nume. De ce spun <cumsecade>, îl conoşteam bine, în timp ce am făcut un parc acolo, am făcut şi un ceas solar dintr-o piatră imensă din fosta ocnă, ce mai rămăsese din dărâmăturile ălea. El fost pietrar, a pus mâna pe daltă şi mi-a arătat cum se dăltuieşte, ca să fac orele respective acolo, să rezulte ceasul solar în final. Şi, în general, se purta foarte bine acest… îi înjura pe turnători şi aşa mai departe. Foarte prietenos cu noi.
Când s-a întâmplat însă revolta, când a venit în curte, a tras cu arma un foc. Noi l-am văzut, că eram toţi la geamuri… Când l-am întrebat a doua zi [de ce a tras], răspunsul lui ştiţi care a fost? <Voi înnebuniserăţi, măi! Am vrut să vă potolesc, că vă omora Şleam>, Şleam fiind ofiţerul politic. Deci, fiecare în felul lui a înţeles, iar când au intrat pe secţie, binenţeles că au trecut şi pe la noi, încă nu intrasem la camerele de reeducare, eram în <antecameră> să-i spunem aşa, la camera 72, dacă nu mă-nşel. […]
Fusese bătut Costandache Radu şi urma Dimitrov Eugen pe care întâmplarea a făcut să-l încurajez eu, când era depus într-o debara şi urma să-l ducă, după stingere, la camera de tortură. Gardianul m-a dus să-i duc o găleată şi atâta am apucat să-i suflu – gardianul fiind lângă mine – am apucat să suflu: <Să nu te laşi, Eugene!> Era un tip foarte fricos, foarte cumsecade dar foarte fricos, îl paraliza frica, pur şi simplu! L-am încurajat, în sensul că noi toţi suntem alături de el, lucru care s-a şi întâmplat, adică n-am vorbit în numele meu, ci în numele tuturor.”
„Ăsta a fost semnalul…”
„Când a ajuns acolo, el a fost inspirat să spargă geamul în momentul când s-au năpustit asupra lui… Ăsta a fost semnalul, fără să fi fost stabilit. […] Pe stadion [în oraş] era un meci şi când s-a terminat meciul a început revolta la noi şi tot stadionul s-a întors şi [a auzit]… La Radio Paris au aflat că deţinuţii din închisoare s-au revoltat pentru lipsa de medicamente – asta era ceva obişnuit, lipsa de medicamente, n-aveau de unde să ştie cei care au transmis – au aflat lucrul ăsta de la preotul Soroianu care a fost arestat la câteva săptămâni după aceea şi ascultase atunci Radio Paris…
Şi revin la întâmplarea cu Şleam Augustin şi cu Brumă. Când a intrat în camera respectivă această bestie, Şleam, i-a pus pistolul, lui Dacu Aurel, i-a pus pistolul în nas, pur şi simplu, cu ameninţările de rigoare… La care imediat a intervenit Brumă: <Ce, eşti nebun, măi, Augustine?>, trăgându-i mâna, probabil temându-se că ar fi în stare să-şi pună în practică ameninţarea.”
„Sepeanu a venit cu ordine precise”
„Cum s-a făcut trecerea asta de la perioada lejeră la perioada dură?
Cu un ordin, a venit colonelul [Tudor] Sepeanu [director al Securităţii Bucureşti]… nu ştiu numele lui evreiesc, nu-l reţin, evreu creştin, românizat, care a şi luptat pe front la Odessa, lucrul acesta se ştiuse de către Siguranţă, maiorul Săvoiu care era cu noi, acolo, mi-a spus că l-a avut în subordine… dar Sepeanu era colonel de Securitate acuma – după aceea, bineînţeles că a fost unul dintre ţapii ispăşitori pentru reeducare, […] a fost arestat [în 1957], după ce şi-au făcut treaba cu el. Deci erau oameni de sacrificiu, [comuniştii] îi foloseau, după care îi sacrificau, binenţeles.
Acest Sepeanu a venit cu ordine precise. Şi într-o zi, brusc, a pus cheia, n-am mai avut voie să ieşim din camera – până atunci ieşeam ziua, liberi, în curte… N-am mai avut voie să ieşim şi… au început câţiva izolaţi – izolaţi în băi, pentru că n-aveau carcere acolo, în băi aveau ciment pe jos şi condiţiile care erau într-o baie, plus câteva paturi suprapuse – şi, cei mai vizaţi, mai târziu au fost duşi la cameră de reeducare. Deci, pentru că m-aţi întrebat cum a început, cum a fost trecerea – a fost bruscă!
Am neglijat să spun un lucru foarte important, aţi auzit probabil despre doamna doctor Danielescu Margareta, un înger coborât în infern, asta era. […], Era foarte prudentă, însă asta nu o împiedica să fie foarte omenoasă. […]
Printre reeducatori pe cine aţi cunoscut la Târgu Ocna, în afară de Nuti Pătrăşcanu?
Munteanu Ion care fusese condamnat mi se pare numai doi ani sau aşa ceva, însă probabil că avea germenul ăsta… Străchinaru Constantin, unul dintre marile bestii… Brânduş, pe care nu-l pun în rândul lor, a fost tot timpul cărat cu ei, acolo, ca sfintele moaşte, pentru că el era respectat de ceilalţi, se ştia că era un om de caracter, a fost şi în camera de reeducare, dar să nu vă închipuiţi că omul ăsta ridica palma împotriva cuiva… Pârşoveanu Dumitru… Toma, Tomiţă un fost elev… Şi mai erau, aşa, erau dintre cei care nu erau folosiţi la reeducare, care erau unii dintre ei muribunzi… Cordun… un teolog, Nistor – dar să nu-mi fac păcate cu el, poate că omul nu reuşise să-şi revină, poate că dacă n-ar fi fost aşa de grav bolnav, poate şi-ar fi revenit… Prea mulţi nu erau, dar suficienţi ca să-şi facă treaba.”
[Interviu de Lavinia Ivaşcu, 2000]
