Nero Claudius Cesar Augustus Germanicus s-a născut pe 15 decembrie, anul 37, în orașul antic Antium(astăzi Anzio), regiunea Latium și a fost al cincilea împărat roman, urmându-l la tron pe împăratul Claudius. Nero a rămas cunoscut în istorie pentru comportamentul său ieșit din comun, care a scandalizat atât Senatul, cât și cetățenii din Roma, dar și pentru execuțiile creștinilor, în urma unui mare incendiu care a provocat daune semnificative edificiilor și multor locuințe din capitala Imperiului. Nero și-a început domnia din anul 54 (î.Hr) și a domnit 14 ani, fiind condamnat la moarte de Senat. Ulterior, el a fugit din capitală și s-a sinucis în anul 68 (î.Hr).
Ascensiunea lui Nero la Putere
Nero și-a pavat drumul către domnie prin intrigi, asasinate și treburi murdare mama lui le-a orchestrat. Nero i-a câștigat bunăvoința lui Claudius, care l-a adoptat și l-a pus pe linia succesorală pentru tronul Romei, din pricina faptului că, Claudius a fost ultimul succesor pe linie masculină iar tronul nu putea fi ocupat de persoane de sex feminin. El a fost adoptat de Claudius la vârsta de 13 ani și o vreme i-a fost interzis să-și vadă mama, întrucât aceasta s-a recăsătorit cu împăratul Claudius. Tatăl lui Nero a fost Gnaeus Domitius Ahenobarbus, care a murit când viitorul împărat a avut vârsta de doi ani. Tatăl lui Nero și-a găsit sfârșitul din pricina legăturii sale cu Marcus Antonius, rivalul lui Octavian Augustus. Gnaeus a fost unul din comandanții loiali ai lui Marcus Antonius, care a rămas alături de el și în momentele în care Augustus a dominat militar lupta dintre cei doi. Gnaeus a murit în anul 40(î.Hr) din cause care nu au fost elucidate încă. Anumiți cercetători afirmă că, mama lui Nero, Iulia Agrippina, o strănepoată a lui Augustus l-ar fi otrăvit pe tatăl lui Nero pentru a se căsători cu Claudius, unchiul mamei lui Nero.
Mama lui Nero a fost implicată, de asemenea, și în asasinarea fostei soții a lui Claudius, Valeria Messalina, care a reprezentat un obstacol în calea ei. În momentul în care Agrippina s-a căsătorit cu Claudius, aceasta i-a cerut ca fiica rezultată din fostul mariaj, Octavia, să devină soția fiul său, Nero. Mai mult decât atât, anumiți arheologi și specialiști în istoria Imperiul Roman, susțin că, mama lui Nero ar fi fost și în spatele decesului lui Claudius, pe care ea l-ar fi orchestrat tot prin otrăvire, în momentul în care acesta a avut vârsta de 54 de ani.
Agrippina a eliminat și adversari din calea domniei lui Nero, care au mai rămas la Palat, după moartea lui Claudius.
Domnia lui Nero
La moartea sa, Claudius a lăsat visteria imperială plină iar imperiul s-a aflat în perioadă de stabilitate economică. Primii cinci ani din domnia lui Nero s-au bazat pe generozitate. Nero nu a intervenit în administrarea imperiului, ci s-a bazat pe ajutorul sfătuitorilor săi, filosoful Seneca, Prefectul Burrus și mama lui, Agrippa. Nero și-a cultivat pasiunile în acest timp și a oprit procesele politicile secrete, care au fost orchestrate împotriva adversarilor politici ai Senatului. În primii ani de domnie, pedepsa capitală a fost interzisă, taxele au fost reduse iar sclavii au primit permisiunea de a putea depune plângeri împotriva abuzurilor stăpânilor. Nero a fost generos inclusive cu criticii lui, indiferent dacă au fost scriitori sau oameni politici. Mulți scriitori au fost iertați iar adversarii politici la fel. În primii ani de domniei au existat foarte puține procese secrete sau publice îndretate împotriva criticilor săi.
În acest timp, Seneca a observat că influența Agrippei a crescut în viața lui Nero, lucru care l-a determinat pe filosof să-l încurajeze să ia deciziile fără aprobarea ei, pentru a ieși de sub influența acesteia. Schimbarea de bruscă a provocat furie în temperamental Agrippei, care a început să-l critice și să-l promoveze pe nepotul ei, Britannicus, ca persoană potrivită pentru a prelua tronul. Agrippina a făcut publică aventura lui Nero cu soția celui mai bun prieten al său, Poppaea Sabina și a declanșat un scandal mare la Roma. Britannicus a murit în anul 59 în mod necunoscut. Ulterior, pentru a încheia definitiv problema, Nero a plănuit moartea mamei sale prin sabotarea unei bărci cu care Agrippina călătorea. Ea a supraviețuit miraculos și într-un final, Nero a poruncit ca ea să fie asasinată prin înjunghiere în vila sa de la Roma. Nero a poruncit ca soția sa, Octavia să fie exilată și ulterior executată, pentru a se căsători ulterior cu Poppaea în anul 62. La trei ani distanță, dintr-un exces de nervi, Nero a lovit-o pe Poppea cu piciorul în stomac, lucru care i-a cauzat o hemoragie internă și ulterior decesul în anul 65(î.Hr).
Artistul și Opera sa
Moartea mamei sale l-a determinat pe Nero să îmbrățișeze latura artistică, prin promovarea practicilor sportive(preluate de la greci) dar și dezvoltării poeziei, alături cultul lirei( instrument cretan), la care chiar împăratul a cântat. Din anul 59 au început performanțele publice iar din anul 60 a început să joace inclusive în piese de teatru. Promovarea vechilor piese de teatru alături de alte tradiții din trecut au înfuriat opinia publică, care le-a considerat scandaloase. Nero a visat din anul 63 să renunțe la tron și să se dedice culturii și artei. Ulterior, acesta a dezvoltat simpatii față de culte religioase neoficiale, lucru care a venit în contradicție cu retorica imperială și publică. Întrucât nu mai putea fi controlat, Nero și-a pierdut și ultimul sfătuitor, pe Seneca, care s-a retras din viața publică după moartea lui Burrus în 62.
Incendiul din Roma
Influența culturală greacă asupra lui Nero a fost foarte puternică iar acest lucru a putut fi observat inclusive în urma incendiului din anul 64, de care Nero a profitat pentru a începe execuțiile creștinilor dar și pentru a obliga populația să reconstruiască ce a fost distrus în stilul grecesc. În momentul în care focul a început, Nero a fost la vila din Antium, la aproximativ 56 de km de Roma. Conform lui Suetonius și Tacitus, populația a crezut că Nero a fost responsabil pentru acest incendiu pentru a-și reface imaginea extrem de scăzută. În realitate istoricii nu au putut să ofere o explicație pentru acest lucru și, mai mult, Suetonius și Tacitus au scris faptul că Nero a profitat de incendiu pentru a-I învinui pe creștini și a început execuțiile. Nero nu a dorit explicit să pornească o politică de promovare a acestor modalități de represiune, însă politicile sale au condus legile ulterioare împotriva creștinilor. La finalul anului 66, Nero a plecat într-o excursie în Grecia de 15 luni, unde a explorat toate aspectele culturale ale peloponesului, pe care le-a asimilat și luat împreună cu el la Roma. În anul 68, nebunia lui Nero capătă o nou dimensiune, începe să umble dezbrăcat prin Roma, să execute diverse persoane și chiar să oblige armata să adopte un alt stil vestimentar. El a început să promoveze mitologia greacă în Roma, lucru care l-a înfuriat pe legatul Gaius Julius Vindex, care a devenit unul dintre aprigii inamici a lui Nero. În provinciile formate în Spania și Franța au început revoltele iar guvernatorul din Lyon, Gaius Julius Vindex a cerut ajutor. Nero a râs la auzul faptului că el cere ajutor și a hotărât să nu-I ofere sprijin. La auzul acestor cuvinte, Senatul l-a condamnat pe Nero la moarte pentru sfidare și neîndeplinirea prerogativelor sale.
Nero a fugit din Roma și s-a sinucis ulterior.
Bibliografie
https://www.britannica.com/biography/Nero-Roman-emperor/The-approaching-end
https://www.history.com/topics/ancient-history/nero
https://www.newyorker.com/magazine/2021/06/14/how-nasty-was-nero-really
https://www.britishmuseum.org/blog/who-was-nero
Lucrări
Suetonius, Viețile Celor Doisprezece Cezari, Editura Grammar , București, 2005.
Tacitus, Anale, Editura Științifică, București, 1964.
