Un dor păgân se arată-n noapte, în noaptea cea-nnorată.
Nici stelele nu mai cânta acum, precum cântau odată.
Un usor fior mă zdruncină, de simt, il văd și-l strig,
Chemarea mea nu are rost, treptat simt că mă închid.
Străpuns de nostalgie sunt, gândidu-mă la ce oare…
La cerul înstelat cu chip de trecut, ce ăl mă-ndoaie.
Începe a ploua imi zic, cu regret stins in suflet:
Ce vremuri aline erau ,purtat de gândul dulce.
Înapoi si înainte, cu mare trac de fapte,
De visul nestrapuns de griji, baiatul cel cu carte,
Resimțeam o apăsare în a mea minte bucurată,
O lume fără neajunsuri, o lume ca niciodată!
O floare și un copac, o viața se înfaptă,
Făurita dinadins de o realitate încruntată.
Repertoriul meu, în gand, il repet zi și noapte,
Cum vioara suna lin notele-nalte.
Un munte înghețat de amintiri înverșunate,
De regrete timpurii ,de iubiri și fapte.
Un drum călăuzit treptat de al noptii sur.
Cu îndrăzneala mă lăsam condus pe al sorții drum.
Măi copile,dragă, bucură-te de toate,
Că una și doar una viața vei avea in spate!
Șoptea dus de călăuză îngerașul vag,
Când deodată m-am trezit că secundele scad.
Mă-nălțam din pătrunsul somn recitat de noapte,
Lumina timpurie, nici ea nu se mai cade,
Repetănd, închipiundu-mi cum de se poate,
Ca universul să se fi născut, dar să nu fi dat de moarte.
Întunecate gânduri ce a avut cel de sus, ăl mare…
Acestei lumi, perfectiuni să le creadă-n schimbare.
Un echilibru conturat de creionul ce ne desemneaza,
Ce ne face pe noi oameni și ne dă pe brazdă.
O drag cusur, ce m-ai cusut în omul ce-s acum!
Cu fir pătruns de greutati prin al tău drum,
Un cer apus al amintirilor ,dădător dornic,
Răsărit într-univers etern si prea statornic.
Elev: Grigore Silviu Alexandru
Clasa a-IX-a
