Comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujni, a raportat că, în timpul atacului masiv lansat de ruşi vineri dimineaţă, armata ucraineană a doborât 60 de rachete. Zalujni a precizat că rachetele ruseşti au fost lansate din regiunile Mării Caspice și Mării Negre şi au vizat infrastructura critică a Ucrainei. Ruşii au tras, în total, 76 de rachete: 72 de tip Kh-101, Kalibr şi Kh-22 şi 4 Kh-59/Kh-31P. „Forțele și mijloacele trupelor de rachete antiaeriene ale Forțelor Aeriene Ucrainene și apărarea aeriană a Forțelor Terestre a Ucrainei au distrus 60 de rachete inamice” – a scris şeful armatei ucrainene pe o reţea socială. Potrivit lui Valeri Zalujni, încercările Rusiei de a sparge apărarea aeriană nu îi vor face pe eroii ucraineni să depună armele./sdan/atataru
(Agenția de presă RBC – 16 decembrie)