Problema vecinilor și reforma militară
Interviu cu Gen. în retr. Virgil Bălăceanu,
Realizatori, Alexandru Balaci și Octavian Silvestru
A.B: Cât de importantă a fost problema bunei vecinătăți a României cu, să spunem, Ungaria și Ucraina pentru aderarea la Alianța Nord-Atlantică?
V.B: A fost importantă. Sigur că se spune că Tratatul de bună prietenie, de bună vecinătate cu Ucraina a însemnat și un moment de trădare – cred că e vorba de 1997. Lucrurile trebuiesc privite și conjunctural și circumstanțial legat de conjunctural. Pentru că NATO nu avea mecanismele – s-ar putea să le creeze acum, cum de altfel și UE face – să primească în Alianță, respectiv într-o organizație economică-financiară cum este Uniunea Europeană, un stat care are probleme cu vecinii. Ucraina va trebui să fie o excepție, pentru că plecăm de la premisa că nu va avea în continuare Ucraina probleme deosebite cu marele său vecin, Federația Rusă. Însă atunci cam acestea erau regulile. Noi trebuie să privim relația cu Ucraina și din perspectivă istorică. Din nou, analiza să însemne lumini și umbre, pentru că nu putem să-i acuzăm pe ucraineni de ceea ce s-a întâmplat pe timpul URSS-ului. Nici nu apare o disculpare totală, ȋnsă o politică legată de România, o politică legată de minoritatea română din Cernăuți și Basarabia înseamnă o politică pe care o avea URSS la vremea respectivă, nu neapărat Ucraina. Iar în perioada interbelică sigur că n-am avut relații cu Ucraina – a avut o perioadă scurtă de independență – și asta ar trebui analizată. Iată, o idee destul de de de de importantă, pentru că, până la urmă, Polonia rămâne un actor important al centru-vestului Europei în relația cu Ucraina. Iar partea de Ucraina… într-adevăr, dacă mă gândesc la conceptul intermarium al mareşalului Piłsudski , avea în vedere și acoperirea graniței nu numai cu URSS, dar și cu Ucraina, ȋnmtr-o primă fază. Relația cu Ucraina este o relație complexă, este legată de un trecu,t până la urmă, comun, o cultură destul de apropiată, mai ales în zona Moldovei de la noi, dar nu numai. Este o relație care trebuie întemeiată, însă, pe următorul principiu: este mai important să ai lângă tine un prieten sau, dacă nu este prieten, cel puțin să-ți fie un aliat determinat de anumite interese; este mai bine să ai Ucraina ca și zonă de protecție, să-i spun… mai mult decât atât, de securitate, ȋn definitiv, pentru că noi avem acuma un rol foarte important în NATO și Uniunea Europeană, suntem pe granița de est a NATO și a Uniunii Europene, suntem cel mai important actor în flancul de sud-est, ceea ce înseamnă și avantaje, dar și riscuri pe care trebuie să ni le asumăm dacă mergem pe un scenariu – pe care nu ȋl excludem – Ucraina în Uniunea Europeană, repectiv Ucraina ȋn Alianța Nord- Atlantică …Or, şi Polonia are o atitudine destul de… nu destul de – mult mai apropiată de Ucraina, ȋn condiţiile actuale, decât România. Or, Polonia a avut probleme mai grave cu ucrainenii. Noi n-am făcut un război cu ei. Ei, după declararea independenței, a Polonei și a Ucrainei, au avut un război – pe care noi nu-l știm, dar trebuie să-l gândim războiul respectiv. Deci, la ei relațiile ar trebui să fie mai tensionate, ȋn afară de faptul că o comunitate poloneză destul de puternică este în partea de vest a Ucrainei și nici ei nu se bucură de drepturile de care ar trebui să se bucure. Să sperăm că după război se vor acorda și aceste drepturi.
O.S: Acolo nicio minoritate nu se bucură de…
V.B: Nicio minoritate, dar este o politică care trebuie readaptată. Să sperăm că nu se ajunge la exemplu Greciei: Grecia este un stat democratic, este ȋn Uniunea Europeană, este ȋn NATO, dar nu ȋi recunosc pe macedoneni şi nici pe ceilalți.
O.S: Înainte de intrarea noastră ȋn NATO, NATO a cerut României să efectueze niște reforme. Din punct de vedere militar ce a trebuit să facă?
V.B: Reformele au fost determinate în primul rând de reducerea personalului. De asta acum problema de actualitate este a pensiilor militare de stat, a faptului că aceste pensii sunt înghețate prin neactualizare, pentru că majoritatea celor care, între ghilimele, „beneficiază” de aceste pensii sunt dintre cei care au fost obligați să plece din armată. Considerente au fost legate de analiza și de cheltuielile pe care ți le poți permite pe fiecare militar, indiferent că vorbim de cadre militare și de profesioniști, respectiv militari în termen în perioada respectivă, parte profesioniști, parte militari în termen, ca să poți să ai o armată modernă. Lucru care are o anumită logică, are, de fapt, o logică temeinică. Pentru că, dacă nu aloci suficient pentru apărare, nu poți să ai rezultate. Rusia nu are rezultatele scontate în război. Sunt mai multe motive, dar un motiv este că a investit foarte puțin în armata Federației Ruse. Este o armată numeroasă, cu un buget relativ modest, și lucrurile se văd acum, într-un război în care nu și-a realizat misiunea, chiar dacă misiunea a fost de invazie. Deci lucrul acesta a fost bun.
O.S: /…/ reducere de personal?
V.B: Reducerea de personal, pentru ca cheltuielile cu personalul să fie diminuate și… nu neapărat să fie diminuate cheltuielile cu personalul, ci rata care se alocă pe militar să crească prin reducerea numărului acestora. Acum, lucrurile au și această relativitate: NATO nu era în perspectiva pregătirii NATO pentru a apăra granița de est. NATO era orientat în perioada respectivă pe misiunile din Afganistan, din Balcanii de Vest, ulterior misiunea de instruire, sau state care nu în cadru NATO, dar în cadrul coaliției de voință au și participat la operațiile din Irak și nu erau orientate spre a avea armate, astfel încât să reziste nu unei amenințări care vine dinspre est. Lucrurile s-au schimbat acum, pentru că, fiți convinși, dacă NATO ar fi făcut o analiză cu actuala conjunctură în România, s-ar fi spus: nu, România are nevoie de 200.000 de oameni înarmată și, pentru asta, trebuie să crească bugetul apărării, pentru că e un buget insuficient ca să aibă o armată modernă cu 200.000. Lucrurile se schimbă deja. Nu se va reveni la războaiele de masă, Primul și Al Doilea Război Mondial, dar se va vorbi /…/ mai mare de forțe naționale, pentru că, în definitiv, NATO ce înseamnă: capacitățile fiecărui stat, capacitățile militare ale fiecărui stat. Iată, NATO vine cu o forță de răspuns până în 2014 de 13.000, atât erau, la o forţă de răspuns după 2014 de 40.000, iar acum vine de la 40.000 cu o forţă răspuns de 300.000. Deci, din nou se joacă, fiind un război clasic, cifrele; nu se joacă milioanele, repet, ca în Primul și în Al Doilea Război Mondial, se joacă zecile și sutele de mii. Ca atare, nu știm care va fi perspectiva, dar la momentul de atunci /…/ acestea sunt recomandările. Până la urmă, era o politică nu impusă de la Bruxelles, erau recomandări, au fost grupuri de lucru, au fost echipe care au făcut analiza legată de resursele pentru apărare și au apărut aceste determinări cu privire la efectivele pe care le poate avea România în armată, efective care după aceea au fost înscrise și în aprobări din Tratatul privind forțele colective de la Viena – tratat care nu se mai respectă, pentru că acum lucrurile s-au complicat legat de Federația Rusă. Oricum, România nu și-a permis nici /…/ să le acopere, mă refer la numărul personalului militar, la efectivele armatei, în termenii militari, pentru că a avut același motiv:
insuficiența resursei. Acum, resursa asigură o altă finanțare, care și aici trebuie echilibrată pe programe de ȋnzestrare, pe politici de personal, care înseamnă și recrutare, selecție și număr de militari pe care îi ai, pe sistemul de instruire și, sperăm, și pe ceea ce trebuie să reprezinte refacerea – nu e un termen greșit –, repet, refacerea rezervei Armatei României; ȋn definitiv, refacerea rezervei forțelor destinate apărării.
A.B: Practic, rezerva umană.
V.B: Da, vorbim de rezerva umană; factorul uman este determinant.
A.B: De altfel, vizavi de evoluția relațiilor dintre România și NATO, un alt episod important ȋl reprezintă și summitul de la Madrid, din 1997. Care au fost așteptările pe care România le-a avut în acel moment, puse în balanță și cu rezultatul pe care România l-a obținut în urma summitului?
V.B: S-a crezut că vom fi acceptaţi să ȋncepem Member Action Plan, așa cum se așteptau ucrainenii și georgienii să primească MAP-ul la București în aprilie, 2008, dacă nu mă înșel. Și am fost dezamăgiți, din punctul acesta de vedere, pentru că noi eram pregătiți și cu pregătirea reformei restructurii armatei; ea s-a aplicat încă din 1998, da? Începusem cu o participare nu numai ȋn misiuni ONU, dar începusem participarea în Balcanii de Vest, am avut chiar prima participare a unui batalion de geniu în Kosovo. Deci, apărusele perspectivele și prin participarea la misiunile NATO și am crezut că lucrul acesta va conta. Cred că înaintea summitului am încheiat Tratatul de bună vecinătate cu Ucraina, deci a fost un act de bunăvoință. România rămâne, totuși, un actor credibil, își încalcă mândria și… să nu spun demnitatea dar mândria națională și-o încalcă la momentul respectiv – și acum mulți sunt supărați pentru Tratatul de bună vecinătate cu Ucraina. În 1999, nu eram membru NATO, deschide spațiul aerian pentru lovirea aeriană a Iugoslaviei și a Belgradului, ȋn mod deosebit. Deci, am rămas consecvenți din punct de vedere…
