NASA a lansat prima misiune care va supraveghea toate apele Pământului

Agenţia spaţială americană a lansat prima misiune care va supraveghea toate apele Pământului din spaţiu. O rachetă NASA care purta un satelit a decolat de pe aerodromul Nevada, din California. Misiunea, cunoscută drept SWOT, va folosi tehnologie radar pentru a măsura ridicarea nivelului apelor şi va monitoriza modificările în timp ale lacurilor, râurilor, rezervoarelor şi oceanelor de pe Pământ. Dr. Jenifer Millard, specialist în astronomie extragalactică şi gazdă a podcastului The Awesome Astronomy, a explicat semnificaţia acestei misiuni. „Acest satelit va realiza o hartă a 90% din suprafaţa Pământului, 90% din întreaga noastră planetă. Va urmări toate oceanele, va descoperi sute de mii de noi surse de apă dulce, le va înţelege pe cele pe care nu le înţelegem foarte bine. Va fi absolut revoluţionară„.aionita/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 decembrie