Tokyo a condamnat recenta lansare de rachete balistice de către Coreea de Nord

Coreea de Sud a transmis că Nordul a lansat două rachete balistice cu rază medie de acţiune în Marea Japoniei. Tokyo a comunicat că acestea au căzut în afara zonei sale economice exclusive, dar ministrul adjunct al apărării, Toshiro Ino, a afirmat că lansarea este inacceptabilă.

„Seria de provocări tot mai mari din partea Coreei de Nord ameninţă pacea şi securitatea Japoniei, ale regiunii şi comunităţii internaţionale şi nu trebuie tolerată. Aceasta încalcă rezoluţiile relevante ale Consiliului de Securitate şi Japonia condamnă puternic acţiunile Coreei de Nord”./aionita/gpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 decembrie