Reeducarea de la Gherla (III)
1950-1952: reeducarea violentă a fost exportată de la Piteşti la închisoarea Gherla • şeful grupului de torţionari a fost mai întâi Alexandru Popa (Popa Ţanu), apoi a fost adus şi Eugen Ţurcanu • reeducatorii erau aşezaţi în aceleaşi celule cu reeducaţii, experimentul desfăşurându-se astfel 24 de ore din 24, zile în şir • camera 99, la etajul III al Celularului Mare, avea de jur împrejur rogojini pentru reeducaţi şi un antreu de 3×3 m., care era locul de tortură • camera 97 era o celulă mai mare, cu priciuri de scândură sub care stăteau victimele, pe cimentul gol, dezbrăcate • camera 98 era poreclită „celula chinezească”: avea două capre de lemn cu două scânduri pe ele, în perete avea fixat un belciug de fier, iar victimele erau legate şi întinse între aceste piese de tortură şi udate din când în când cu apă.
După ce am aflat, în episodul trecut, trăirile unui reeducator-deţinut, ale studentului Gheorghe Cuşa (fără a ne spune însă detaliile acţiunilor sale), astăzi vedem cum se petrecea concret experimentul. Vasile Pânzariu, arestat în 1950 pentru că făcuse parte dintr-un grup anticomunist din zona Sucevei, s-a trezit în plin proces de reeducare, în noiembrie 1951, când a fost adus la Gherla.
„M-am cutremurat de sistemul KGB-ist pus la cale…”
„În dubele periculoase şi grele, greu de suportat, îngrămădiţi ca sardelele, ajungem la Gherla. Acolo, ne gândeam, mai ieşim la muncă, cum era visul de-atunci, să scăpăm oleacă de celulă [unde eram] ţinuţi câte şapte-opt luni – în celulă singur, să te baţi de pereţi -, până s-au terminat anchetele… [Gherla] era pentru noi rai, în cadrul detenţiei.
Am ajuns la Gherla, altă surpriză extraordinară… m-am cutremurat acolo în privinţa comportamentului, a sistemului KGB-ist care era pus la cale prin torţionarii aleşi dintre noi care au căzut victime, de la Piteşti, Ţurcanu, Mărtinuş, Stuparu, toţi erau deplasaţi la Gherla mai înainte de sosirea noastră ca să continuie şi acolo mai departe [reeducarea]. Noi, cum n-am ştiut [asta], tineri, entuziasmaţi cum eram… Dar şi aici e culmea, din duba cu care am venit, vreo 120 de inşi, nu i-au luat şi băgat pe toţi, au luat [doar pe unii] – dar nu ştiu criteriul care a fost – a venit [unul] cu dosarul şi a citit: <Pânzaru Vasile, cutare, cutare, ia-ţi bagajul> Şi m-a băgat la 101 – 101 Gherla, faimoasa cameră! – şi ne-au băgat, din grupul care am venit, […] ne-au băgat la 101. Era aranjat bine, paturi, chestii, făcut acolo, peste oameni care erau deja acolo, noi eram vreo şapte şi ei erau vreo nouă.”
„Noi habar nu aveam…”
„Vreau să spun o chestie: că [noi eram nepregătiţi], nefiind în ştiinţă de cauză; a început perioada depistărilor, că asta era întâi, de depistare, şi au început: <Nu fiţi proşti, bă, uite că o să scăpăm, că mai avem afară încă rezistenţă, avem oameni…> şi ne-au luat aşa. Noi, care habar nu aveam că pot să fie [reeducatori]… şi neştiind [despre reeducare], din cauză că era foarte secret ţinută toată chestia asta, am intrat [în jocul lor] şi am spus <Dom’le, în sfârşit am scăpat!> Şi toţi de acolo care eram şi care am fost în cameră cu Ţurcanu, Mărtinuş – care era imediat aghiotantul lui Ţurcanu – Levinski, Stuparu, Henteş, şi unu’… nu mai reţin… Sandu Savu, de prin Buzău. Ei, ăştia erau [reeducatorii din celula noastră]… dar mai erau câţiva, că erau până la numărul [nouă] pe care vi l-am spus… erau, săracii, tineri, unul Conşulea, săracu’, din grupul [de rezistenţă al] Făgăraşului, era mai tânăr decât noi – şi eram toţi elevi! Şi-acolo căzuse victimă, printre noi, şi un grup [de anticomunişti] din Ploieşti, tot de-o seamă cu noi…”
Depistarea „bandiţilor” care trebuiau reeducaţi
„Ei, şi a început depistarea. Noi… oftam [că nu aveam] legături cu scrisori, cu străinătatea; ei [ne spuneau:] <Măi, mai aveţi pe cineva pe afară, ca să ştim, să luam legături?> Nu mi-am dat seama că ei aveau două obiective: unul, ca să stoarcă ce n-a stors Securitatea [ca informaţie]… şi-ntr-al doilea lucru, <decimarea> să fie făcută [cu noi].
Şi a început [totul]… Soarta care a fost, că eu, ca de obicei, rău de gură, de data asta am tras consecinţa a ceea ce gândeam şi spuneam. După ce a durat perioada de testare, două săptămâni, a început perioada practică de trecere [la fapte]; după ce au acumulat, au scris, ei ieşeau afară, Levinski cu Martinuş, se făceau că sunt bucătari, că nu ştiu ce, lipseau pe-afară, după aceea veneau iară, dădeau informaţiile respective… Şi după aceea, în una din seri, cu trei zile înainte de a mă duce la mină… acuma erau şi ei pe terminate, că începuseră sesizările… […] Dar ăştia îşi făceau datoria încă mai departe. M-au luat în una din zile: <Ia ascultaţi, băi, până acuma v-a mers, [dar] v-am stors ca lămâile, nu mai faceţi pe deştepţii! Nişte tineri bosumflaţi, v-au dus în eroare familiile voastre şi părinţii voştri ca să vă ridicaţi împotriva unui sistem care ne salvează şi economic şi financiar şi cultural şi cu lumină de la Răsărit…> şi chestii din astea. Noi am rămas zăpăciţi, că nu ştiam [ce vor]…
Şi-atunci, după ce ne-au ameninţat, ne-au spus că dacă nu [ne schimbăm ideile anticomuniste], soarta noastră e pecetluită: ori ieşim de aici cu toţi oamenii, ori niciunul. N-am avut de lucru şi am întrebat: <Dar cine eşti, dom’le, dumneata, să spui… ?> Pac-pac!, m-a luat la bătaie. Un coleg de acolo a dat să bată în vizieră să anunţe gardianul. Dar ei erau ajutaţi, era în stilul lor, aveau pe dedesubt, pe sub prici aveau ceva [contondent], erau pregătiţi…”
„… asta afost lucrătura KGB-istă”
„Ei, şi în situaţia asta vine [gardianul], deschide viziera, după mult timp, şi zice <Ce e, bă, cu voi?> Zic: <Domnule, uite, ne bate, a sărit la bătaie!> <Da’ ce vreţi, să-i ajut şi eu la bătaie?> Abia atunci a început să-mi treacă prin minte, <Măi, nu-i ceva curat!>
Şi toată asta a durat… săracii [care au rămas la Gherla] au mai suferit vreo săptămână de zile, că asta… Au trecut trei zile, marţea care a venit, după trei zile, au venit cu o listă şi care erau mai tineri, mai sănătoşi, cu condamnări de la 10 ani în sus, i-au luat la mină. Aici porneşte calvarul, eu rămân acilea. După o săptămână, două, trei, se termină şi acolo, deşi au fost caliciţi [înfometaţi] şi bătuţi până atunci, mult.
Şi prin… decembrie, pleacă colegul Seliuc, pleacă la operaţie de apendicită […] şi-n duba în care era pleacă cu Ţurcanu; şi Ţurcanu face afirmaţia că-i punea lanţuri la picioare… Înscenarea care a fost, era ca ei să dispară, ca nu cumva cine le-a dat ordin să nu ştiu ce [să tortureze]… asta a fost lucrătura KGB-istă! În sfârşit…”
[Interviu de Mariana Conovici, 1998]
