Context
Într-o zi de 20 decembrie 1852 se năștea la Focșani Ion Mincu, cel care avea să devină un reper al arhitecturii românești. Își începe formarea intelectuală, inconjurat de un peisaj arhitectonic influențat de stilul brâncovenesc, caracterizat de construcții bogat ornamentate, cu scări exterioare și bolte, așa cum este, de exemplu, Palatul Mogoșoaia. Studiile secundare le-a făcut la liceul „Unirea” din Focşani, iar cele superioare la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, apoi la Şcoala Naţională de Belle-Arte din Paris (1875-1877), unde a obţinut cea de-a doua diplomă, cea de arhitect. A avut ca profesori pe arhitecţii Refny de Louanges şi Jules Guadet, care l-au susţinut pentru a primi marele premiu al Societăţii Centrale a Arhitecţilor Francezi (1883). La Paris a fost coleg cu arhitecţii români G. Sterian (1860-1936), G. Cerchez (1851-1927), I.N. Socolescu (1859-1924) şi Al. Săvulescu (1847-1902).
Existau atunci în România două curente culturale: împrumuturile din alte culturi și promovarea și afirmarea valorilor naționale. Către cel din urmă curent cultural înclina și Ion Mincu, care se hotărăște să revină în țară, pentru a promova un nou stil arhitectonic, inspirat de elemente specific romanești. Stilul pe care îl va crea și promova arhitectul Ion Mincu poartă denumirea de stil neoromânesc și include elemente din:
- arhitectură rurală, de unde preia elemente ca foișorul și cerdacul
- arhitectura veche românească, de unde preia elemente ca ornamentație exterioară bogată și coloanele scurte
- arhitectura bisericească, de unde preia elemente ca planimetria curții interioare și folosirea stucaturii
Arhitectul Mincu este considerat unul din pionierii arhitecturii moderne din România, creator şi susţinător al școlii naţionale de arhitectură şi, în general, al învăţământului românesc de specialitate. A avut un rol important în organizarea profesională a arhitecţilor din ţara noastră; a promovat un stil arhitectonic românesc, bazat pe valorificarea tradiţiilor naţionale. Unele dintre aceste creații arhitectonice: Casa dr. Vitzu (1884) de pe bulevardul Magheru din Bucureşti, Casa Lahovary, de pe strada Ion Movilă din Bucureşti (1886), având decoraţiuni inspirate din modelele tradiţionale, Bufetul de la Şoseaua Kiseleff (1889-1892), având ornamente ceramice, stâlpi din lemn prelucraţi etc; Vila Robescu de la Sinaia, unde s-au folosit ornamente specifice culelor româneşti din Oltenia (1897); Casa Nicolae Petraşcu din Piaţa Romană (1904), Şcoala Centrală de Fete (Bucureşti, 1890).
Ion Mincu a dezvoltat și arhitectura bisericească, el realizând, între 1890 şi 1895, decoraţiunile interioare ale Catedralei din Constanţa, unele cavouri din Cimitirul Belu din Bucureşti (1900-1904) şi restaurarea bisericii Stavropoleos din Bucureşti (1904-1910), completată cu o galerie-muzeu în aer liber cu rol de Lapidarium.
Cu aport de elemente clasice și romantice românești, Mincu a realizat, ca o sinteză a acestora, mai multe imobile: Casa Monteoru (1887-1888, astăzi sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti); Casa Vernescu (1887-1889), pe Calea Victoriei din Bucureşti; precum şi decoraţiunile interioare ale Palatului de Justiţie din Capitală (1890-1895, conceput de arh. A. Ballu). Se adaugă și alte clădiri, cu o arhitectură distinctă, plină de personalitate. Pot fi enumerate: fostul Palat Administrativ din Galaţi (1905-1906), fostul Palat al Băncii Comerţului din Craiova, început în 1906 şi finalizat în 1916, proiectele Palatului Primăriei şi ale Şcolii de Război din Bucureşti.
Ion Mincu a fost profesor la Școala Superioară de Arhitectură, azi Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. S-a implicat și în politică, fiind deputat in Parlamentul României. Deasemenea, a contribuit esențial la afirmarea statutului profesional al arhitecților din România, ca membru și apoi președinte al Societății Arhitecților Români, între 1903 și 1912, când se stinge din viață. (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie
http://romaniaistorica.ro/2012/03/01/ion-mincu-arhitect-1852-1912/
