Berlin – „Nu ești nimeni în închisoare. Ești doar un număr. Al meu era A2923EV. Nu îmi spuneau Boris”, povestește campionul de la Wimbledon, Boris Becker, după ce a petrecut șapte luni în închisorile britanice, înainte de a fi eliberat joia trecută. Un tribunal din Londra l-a condamnat în aprilie la doi ani și jumătate de închisoare pentru evaziune fiscală și pentru că a ascuns bunuri în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lire sterline în cadrul procedurii de faliment. Eliberat anticipat, Becker a fost intervievat marți seară de către postul german Sat.1, mai bine de două ore. În studio, Becker era însoțit de tânăra sa parteneră Lilian de Carvalho Monteiro și, în clipa în care își amintește în fața spectatorilor de momentele de rămas bun dinaintea sentinței cTribunalului de la Londra, are un moment de emoție și tace.
Este slab, tras la față, are părul blond-arămiu ca la începutul carierei și nu mai are șuvițe blonde-platină așa cum este la modă în jet-set, legenda tenisului și-a pierdut aerul lejer al celor care sfidează lumea și câștigă, al celor care face o cucerire după alta și căruia totul îi este iertat. Îmbrăcat cu o jachetă neagră și un tricou negru, Boris are un aer penitențial. „Cred că am redescoperit persoana care eram înainte. Am învățat o lecție grea. O lecție foarte dragă. Foarte dureroasă. Dar întreaga pobveste m-a învățat ceva important și bun. Și unele lucruri se întâmplă cu un motiv”, afirmă fostul tenismen de 55 de ani, care a crescut în provincia Baden-Wuerttemberg, rămas în inimile nemților drept „tânărul de 17 ani din Leimen”, care a câștigat Wimbledonul în 1985. „Ai devenit o altă persoană?”, întreabă jurnalistul Steven Gätjen. „Nu, sunt aceeași persoană, poate mai umilă”, este răspunsul lui Becker. „Am slăbit, e adevărat. Și în închisoare, pentru prima dată în viața mea, am suferit de foame”. Iar numele lui nu l-a protejat: „Eram un număr. Și nu le păsa deloc cine sunt, nici când semnam nu puteam să o fac cu numele meu, ci scriindu-mi numărul”.
«După condamnarea din instanță m-au dus direct la închisoare – spune Boris –, fără o clipă să-mi pot lua rămas bun de la viața mea de dinainte, nimic mai brutal. Am fost aruncat într-o celulă cu multe persoane și mi-a fost teamă: „Unii erau acolo pentru crimă, alții erau acolo pentru trafic de droguri. M-am retras în mine și mi-am coborât privirea în pământ”. „Pe scurt, am avut de-a face cu o realitate complet diferită de a mea”», afirmă campionul tenisului.
Legenda tenisului și-a petrecut primele săptămâni în închisoarea Wandsworth, înainte de a fi transferat la jumătatea lunii mai la Huntercombe, lângă Nuffield, în Oxfordshire. „Prima închisoare era extrem de periculoasă și la fel de murdară, acolo întâlnești pe oricine și în fiecare zi faci eforturi să supraviețuiești”, își amintește Boris. „Când am fost aruncat într-o celulă cu 25-30 de oameni m-am speriat, din fericire unii m-au recunoscut. Acest fapt m-a făcut să mă simt protejat”. Mergând la închisoare, „am avut două temeri: celula dublă și dușurile”, povestește. Celula dublă pentru că „îmi era teamă că colegul meu de celulă ar putea avea crize de furie sau m-ar putea amenința. Dușul, pentru că am văzut atât de multe filme „unde baia arată ca cel mai de temut loc din închisoare”. În schimb, spre deosebire de imaginile cinematografice, „erau dușuri în cabine și nu am văzut alți bărbați goi”, spune Becker. „Am avut, în schimb, celulă single, probabil conducerea închisorii a considerat că cineva m-ar putea amenința”. După câteva săptămâni, starul german al tenisului a fost transferat la închisoarea Huntercombe, lângă Nuffield, în Oxfordshire. Un deținut ca ceilalți da, dar nu în totalitate. La Huntercombe, o închisoare cu securitate redusă folosită pentru criminalii străini înainte de expulzare, Becker s-a antrenat regulat în sala de sport din închisoare și a lucrat ca asistent al antrenorului din închisoare, ajutându-i pe colegii săi deținuți să se mențină în formă. Despre proces, fostul tenismen face puține concesii: „Sunt sincer și mă privesc cu plăcere în oglindă. Înainte de pronunțarea sentinței, știam că șansele de condamnare erau de cincizeci și cincizeci. Am încercat să-mi explic nevinovăția în cele trei săptămâni de proces, dar nu mi-am recunoscut niciodată vina și nu știu dacă acest lucru a fost apreciat”, pentru că „poate că nu mi-am arătat destulă pocăință”. Dar vina nu este a judecătorului englez, „vreau să subliniez”. Mai degrabă, juriul l-a condamnat: „Jumătate dintre jurați aveau sub 30 de ani și nici măcar nu știau cine a fost Boris Becker”.
https://www.lastampa.it/sport/2022/12/21/news/boris_becker_in_carcere_sei_solo_un_numero_ma_li_ho_ritrovato_me_stesso-12424979/
Traducerea: Oana Avram/oavram
