Incidentul armat de vineri, din Paris, a avut loc într-un centru local kurd, a declarat pentru jurnalişti primarul Arondismentului 10 al capitalei franceze. „Focurile de armă au fost trase într-un centru comunitar kurd situat în Rue d’Enghien, precum și la un restaurant din apropierea centrului kurd și a unui coafor”, a precizat primarul Alexandra Cordebard. Individul arestat vineri în legătură cu acest atac din Paris, soldat cu moartea a cel puțin două persoane, era cunoscut autorităților franceze și, în urmă cu un an, atacase o tabără de migranți, a informat vineri BFM TV./cstoica/sdm2
(REUTERS – 23 decembrie)