Context
În anul 1920, Guvernul Irlandei a decretat un act administrativ prin care a fost separată Irlanda în două entității statale, Irlanda de Sud și Irlanda de Nord. Prin actul apărut în 1920, cele două entități și-au stabilit un Parlament unic, pentru ambele părți și un Consiliu al Irlandei. Acest act a apărut ca răspuns pentru tendințele separatiste apărute în Irlanda de Nord, pentru separarea părții de nord de sub influența britanică. Obiectul a fost de a constitui un stat independent, socialist, care să nu mai fie implicat în deciziile regatului britanic.
De la unitate la război civil
Atitudinile separatiste din Irlanda s-au manifestat încă de la finalul secolului al XIX-lea, însă persoanele implicate au căzut la pace cu mediul politic pentru a putea să se concentreze pe desfășurarea Primului Război Mondial. Susținătorii separatismului irlandez au luptat de partea Angliei în Primul Război Mondial, susținând cauza engleză în fața Puterilor Centrale. În aprilie 1918, Parlamentul de la Londra a încercat să impună o lege care introducea obligativitatea participării la război pentru toți cetățenii regatului. Această lege a fost impusă în momentul în care armata britanică s-a aflat sub presiune din partea germanilor, în Ypres, Belgia. Legea privind participarea obligatorie s-a lovit proteste masive din partea grupărilor naționaliste irlandeze, care au recurs inclusiv la violență pentru a sfida decizia Parlamentului de la Londra.
Naționaliștii irlandezi au cerut să nu mai fie implicați în conflictele la care este parte și Anglia. În decembrie 1918, la scurtă vreme după finalul războiului, au avut loc alegeri generale în Irlanda, care au adus partidul Sinn Fein (Partidul Socialist Republican) la putere. Sinn Fein a câștigat majoritatea locurilor din Parlament și s-a poziționat împotriva legii privind mobilizarea obligatorie în caz de război. Una din figurile cunoscute în epocă a fost John Redmond, care a militat pentru apariția unei legi speciale (Home Rule) prin care Irlanda să capete un statut autonom. Sinn Fein s-a opus într-un final politicii lui Redmond, care a făcut apel la calm în privința problemei irlandeze.
Acesta nu a apucat însă să-și ducă misiunea până la capăt, întrucât a murit pe 6 martie 1918. În ianuarie 1919, Sinn Fein a decretat independența Irlandei și concomitent cu acest lucru, a fost creată IRA (Armata Republicană Irlandeză), o organizație paramilitară. Din acest moment a început un război sângeros, între 1919-1921, în care a fost implicată și armata britanică, care a suferit pierderi semnificative. IRA a fost condusă de Michael Collins și a cucerit mai multe teritorii între 1919-1921.
Separea Irlandei
În 1920, Parlamentul irlandez a emis un act prin care Irlanda a fost separată în două entități, cu statut semi-autonom, cu un singur parlament și un consiliu. Irlanda de Nord a fost un stat care nu a fost recunoscut de nimeni inițial, dar din dorința de a produce destabilizare, Uniunea Sovietică a întreținut relații cu Irlanda de Nord, furnizând armament și încurajând atitudinile separatiste ale acestora. Între 1919-1921 a avut loc războiul de independență al Irlandei, împotriva Angliei. În luna iulie a anului 1921, războiul anglo-irlandez s-a oprit și a fost decretat un armistițiu, între timp, liderii IRA au negociat cu delegația britanică, condusă de Premierul Loyd George. Pe data de 6 decembrie 1921 a fost semnat un tratat, care a intra în vigoare pe 6 decembrie 1922.
Prin acest tratat, Marea Britanie a recunoscut independența Irlandei de Nord și i-a recunoscut statutul autonom în interiorul regatului. Această pace nu a dus însă la oprirea violențelor, întrucât între 1922-1923 a avut loc războiul civil în Irlanda, care s-a finalizat cu capitularea combatanților din Irlanda de Nord. În 1926 a apărut partidul Fianna Fáil (Soldații Destinului), care au sprijinit acțiunile IRA. Inițial nu au fost de acord să participe la lucrările Consiliului Irlandei, dar, în 1927, au început să participe la lucrările acestuia. În 1932, Fianna Fáil a obținut 48 % din locurile Parlamentului irlandez. Aceștia au dominat politica irlandeză timp de 48 de ani.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, IRA a încercat să-și asigure sprijinul Germaniei naziste împotriva Angliei, însă acest lucru nu s-a concretizat iar cinci persoane din grupare au fost executate. Independența Irlandeză s-a concretizat prin actul de instituire a Republicii Irlanda, în 1948, prin care a apărut și funcția de Președinte. Prin urmare, Irlanda a ieșit din Commonwealth în 1949, pentru a liniști apele interne și a pune capăt violențelor produse de IRA.
Concluzie
Violențele au continuat până în 2005, însă acestea au cunoscut etape ascendente și perioade de calm, întrucât separatismul irlandez a fost încurajat inclusiv de mediul politic din Irlanda iar în zilele noastre încă există un puternic sentiment anti-englez în Irlanda.
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
Articole
https://www.britannica.com/topic/Irish-Republican-Army
https://www.britannica.com/topic/Irish-Republican-Army
https://www.britannica.com/topic/Fianna-Fail
https://www.history.com/topics/21st-century/irish-republican-army
https://www.britannica.com/topic/Government-of-Ireland-Act
https://www.theirishstory.com/2018/11/09/ireland-and-the-first-world-war-a-brief-overview/
Documente
https://www.legislation.gov.uk/ukpga/1920/67/pdfs/ukpga_19200067_en.pdf
https://www.irishstatutebook.ie/eli/1948/act/22/enacted/en/html
RADOR – 23 decembrie
