Compania de Drumuri solicită şoferilor să respecte restricţiile de viteză impuse pe Autostrada Sibiu-Boiţa, singurul lot de autostradă deschis anul acesta. Pe cei 13 km viteza maximă permisă este de 120 de km/h, pentru că traseul are viraje şi parcurge un relief de dealuri şi văi şi sunt condiţii de vânt puternic şi risc mare de polei. De asemenea, pe viaductul de la Tălmăcel cu pod de o lungime de 650 de m şi ridicat la 30 de m înălţime viteza a fost restricţionată la 100 de km/h, iar pe sensul dinspre Sibiu către Boiţa, pe ultimul km înainte de îngustare şi de intersecţia cu DN 7 Valea Oltului, la intrarea în defileu, limita de viteză scade la 70 de km/h./lcoman/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 decembrie)