Consecințele războiului din Ucraina, acțiunile guvernului de la Beijing și oprimarea femeilor în Afganistan, și nu numai, se numără printre temele abordate cu predilecție în presa internațională.
Ucraina și-a demonstrat pentru a doua oară în decurs de o lună capacitatea de a lovi adânc pe teritoriul Rusiei, provocând din nou explozii pe aeroportul militar Engels. Agenția ucraineană RBC transmite că „acestea sunt consecințe ale acțiunilor criminale desfăşurate de ocupanți pe teritoriul ucrainean. Dacă rușii credeau că războiul nu îi va atinge, s-au înșelat”, citând un responsabil militar de la Kiev. Între timp, Putin a declarat: „Suntem gata să negociem o soluţie acceptabilă la conflict cu toate părţile implicate. Mingea este acum în terenul Ucrainei”, citat de La Libre Belgique. „Simplu mod de a-şi justifica atacurile în Ucraina sau o solicitare reală de armistiţiu? Dificil de ştiut”, comentează ziarul belgian. O altă ofertă neașteptată a Moscovei e semnalată de publicația italiană Il Fatto Quotidiano: „există încă un deficit de gaze în Europa, astfel încât Moscova e pregătită să reia aprovizionarea prin conducta Iamal-Europa și poartă negocieri pentru o suplimentare a livrărilor prin Turcia, după crearea unui centru de distribuție” acolo.
Cum la final de an e vremea bilanțurilor și analizelor retrospective, nu lipsesc cele care pornesc de la conflictul din Ucraina. Ziarul Dnevnik preia de la serviciul bulgar al postului Europa Liberă o analiză intitulată „Balcanii în 2023: între neo-populismul rus și cel turc”, conform căreia „scenariul rus din 2022 ar putea fi repetat ca scenariu turc în 2023”. Similar cu Putin, „regimul Erdogan folosește frecvent cuvântul «genocid» referitor la soarta musulmanilor europeni”. „Neo-otomanismul, un discurs cultural-politic multidirecțional, vizează o nouă orientare geostrategică, o nouă interpretare a istoriei și, în același timp, satisfacerea nevoilor nostalgice de prestigiu și stimă de sine.” The New York Times analizează cazul Germaniei, pentru care 2022 a fost „anul în care totul s-a schimbat”, social, economic, politic și chiar moral. Conflictul ne dezvăluie o „țară care se reinventează, abandonându-și vechile certitudini”. Iar schimbarea e probată de politicieni prin fapte: social-democrații au renunțat după decenii la politica de apropiere de Rusia, ministrul ecologist al economiei menține centralele atomoelectrice în funcțiune, redeschide centrale pe cărbune, ba chiar importă gaz din Qatar, iar liberalii și-au abandonat „credința cvasi-religioasă” în rigoarea bugetară, acceptând cheltuieli militare și subvenționarea energiei. The Financial Times desprinde trei concluzii de pe urma războiului care a „zdruncinat ordinea mondială”: persistența statului-națiune și a principiilor sale inerente (libertate, autoguvernare și identitate); menținerea atractivității UE și NATO în calitate de „alianțe multinaționale ale democrațiilor”; și decăderea Rusiei în dictatură. Diagnosticul regimului Putin e preluat direct de la un istoric rus: „Rusia e transformată într-un stat-garnizoană, în care oamenii trăiesc vieți scurte, urâte și abrutizate și în care întreaga realitate se distilează în cele din urmă în nefericire, tiranie și război”. Portalul european Politico definește războiul din Ucraina drept „o bătălie decisivă pentru viitorul Europei, reconfigurarea ei geostrategică și, mai presus de toate, noua ei arhitectură de securitate”. „Când o națiune își câștigă libertatea printr-un sacrificiu oribil și sângeros, apărându-i implicit și pe alții de pe continent, ea nu poate fi dată deoparte, spunându-i-se că e o țară periferică. În consecință, o Ucraina victorioasă își va revendica locul în Europa prin simpla magnitudine a sacrificiului ei, în vreme ce SUA și statele europene cu rol crucial în victoria ei – în special cele de pe flancul oriental al NATO – vor deveni mult mai influente. Conceptul de Europa de Est ca o curte din spate a Occidentului a fost aproape deplin spulberat. Europa de Est e acum pe de-a-ntregul europeană. Războiul nu s-a încheiat, dar Europa deja s-a transformat.”
Trecând de la nivelul regional la cel global, săptămânalul britanic The Economist proclamă „o nouă eră geopolitică a rivalității între marile puteri, prefațată de invazia Rusiei în Ucraina și de înarmarea Chinei”. În această eră „post-post-război rece” ordinea mondială configurată de SUA ar putea fi „distrusă prin violență de Rusia și China”. Invazia rusă a spulberat norma postbelică conform căreia frontierele nu pot fi modificate prin forță și a revigorat spectrul războiului nuclear. „Dar Rusia nu reprezintă decât problema «acută». Amenințarea mai mare la adresa ordinii mondiale vine din partea Chinei, unica țară cu potențialul de a detrona America în calitate de putere preeminentă a lumii.” Cotidianul american The Wall Street Journal expune cele mai noi concluzii ale unui veteran reputat al politicii internaționale, Henry Kissinger. Ajuns în anul 100 al vieții sale, Kissinger sesizează o „penurie de oameni de stat care a lăsat lumea în seama proastei guvernări a tehnocraților și populiștilor”. El avertizează că „problema ordinii mondiale e tot mai dificilă. Rivalitățile dintre marile puteri se intensifică, China reprezintă o provocare mult mai complexă decât a fost vreodată URSS, iar încrederea se disipează pe plan internațional, în timp ce potențialul de conflict global crește consecvent. Avem nevoie de înțelepciune mai mult decât niciodată, dar nu e ușor de găsit.” E și greu să nu fii de acord, conchide WSJ, dat fiind că „dezbaterile politice de azi sunt adesea competiții sterile între tehnocrați afundați în gândirea convențională de grup și demagogi populiști înarmați cu lozinci superficiale”.
„71 de aeronave militare chineze, inclusiv avioane și drone, au intrat în zona de identificare a apărării antiaeriene a Taiwanului în ultimele 24 de ore, a anunțat luni guvernul insulei. E cea mai mare incursiune raportată până în prezent”, informează Reuters. Totuși, „nu a existat niciun sentiment de panică pe insulă, care a asistat la o creștere constantă a presiunii chineze în ultimii ani.” Rai News precizează că „Beijingul a declarat că a desfășurat exerciții militare în apropierea Taiwanului ca răspuns la «provocările» și «uneltirile» puse la cale de SUA împreună cu autoritățile insulei”. În China, comentează BBC, „schimbarea de direcţie în gestionarea pandemiei l-a pus pe Xi Jinping într-o poziţie inconfortabilă. Preşedintele chinez a fost forţa motrice a politicii zero-Covid care a dus la restricţionarea succesivă a deplasării şi vieţii oamenilor, afectând şi economia. Abandonând acum acea politică, Xi va trebui să-şi asume responsabilitatea pentru valul de infecţii şi spitalizări, principalele victime fiind vârstnicii. Programul de vaccinare nu a fost un succes şi, cu toate că Beijingul a încetat să mai publice bilanţul cazurilor, se crede că mor zilnic mii de persoane. Furia publicului faţă de modul în care Xi a gestionat pandemia reprezintă zona în care preşedintele e vulnerabil”. Ziarul elvețian Le Temps completează: „La trei ani de la apariţia primelor cazuri de coronavirus la Wuhan, ţara se confruntă cu o explozie a cazurilor. Multe spitale sunt copleșite, în farmacii e penurie de medicamente, iar crematoriile au raportat un aflux neobişnuit de cadavre. China nu a raportat oficial decât şase morţi de la ridicarea restricţiilor. Un bilanţ mult subevaluat, potrivit multor experţi”.
„Talibanii din Afganistan au ordonat tuturor ONG-urilor străine și naționale să nu mai lucreze cu femeile, după «plângeri grave» conform cărora nu au respectat un cod vestimentar adecvat”, transmite agenția italiană Ansa. „Anunțul vine la doar patru zile după decizia guvernului taliban de a le interzice femeilor afgane să frecventeze universitățile publice și private din țară. Din nou, alegerea a fost justificată pe motiv că femeile «nu au respectat indicațiile privind hijabul». Din august măsurile draconice s-au înmulțit, în special împotriva femeilor, care sunt excluse gradual din viața publică.” Editorialul ziarului american The Washington Post e intitulat „În Afganistan femeilor li s-a dat stingerea”. „Talibanii au spulberat visele unei generații de femei”, interzicându-le accesul la studii superioare, după ce le interziseseră și accesul în gimnazii și licee. „Mi-au distrus unica punte care m-ar fi putut conecta cu viitorul meu”, a declarat o studentă din Kabul. „Afganistanul nu e o țară pentru femei, ci o cușcă pentru femei”, a completat și o profesoară universitară. Explicațiile oficiale sunt o „abureală”, consideră Washington Post. „Ce s-a întâmplat de fapt e că adepții liniei dure dintre talibani, cei cu rădăcinile paștune rurale cele mai aspre, au triumfat asupra vocilor și facțiunilor mai moderate.” Revista americană Foreign Policy apreciază totuși că 2022 a fost un an bun în privința luptei pentru egalitate a femeilor, deși eclipsată în paginile presei de „război, colapsul economic și ascensiunea autoritarismului”. Femeile „au fost în prima linie a tuturor crizelor și conflictelor”, „luptând contra intereselor înrădăcinate pentru a eroda normele sociale care le împiedică să-și atingă potențialul deplin”. Printre exemple regăsim revolta din Iran, aportul femeilor la lupta climatică, mișcarea pentru dreptul la avort din America Latină (pornită în Argentina în 2003, anul acesta s-a soldat cu progrese legislative în Mexic, Ecuador, Chile, Peru și Columbia), femeile care țin în funcțiune agricultura Ucrainei, un grânar al Europei și al lumii, în timp ce bărbații sunt pe front și, nu în ultimul rând, rezistența femeilor afgane care încă protestează, chiar dacă rar, în ciuda riscurilor imense la care se expun.
Andrei Suba, RADOR
