Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind reformarea pensiilor acordate unor categorii profesionale în baza unor legi speciale, cum este cazul magistraților, al militarilor, diplomaților sau angajaților Curții de Conturi. Ministrul muncii Marius Budăi a explicat că principalele prevederi vizează ajustarea procentului de calcul de la 80 la 65% din venituri, raportarea doar la veniturile cu caracter permanent și principiul ca nicio pensie să nu mai depășească venitul de calcul. În funcție de fiecare categorie poate crește vechimea minimă necesară în domeniul de activitate sau se egalează stagiul minim de cotizare cu cel din sistemul public. Ministrul a dat asigurări că dialogul pe tema proiectului va continua atât cu Banca Mondială, cât și cu partenerii europeni, astfel încât atunci când documentul va intra în dezbaterea parlamentară, la începutul lunii februarie, toate prevederile să fie foarte clare. Reformarea pensiilor speciale este unul dintre angajamentele asumate de România prin PNRR, cu termen finalul acestui an.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 decembrie)/denisse