În luna ianuarie Republica Moldova va majora volumul de energie electrică achiziționat din regiunea transnistreană, a comunicat compania de stat Energocom, care pe 27 decembrie a semnat un acord cu GRES Moldovenească din Transnistria.
Marți. Ministerul dezvoltării economice al Transnistriei a comunicat că actualul acord privind livrările de energie electrică din Transnistria în Republica Moldova este prelungit pentru luna ianuarie 2023. Se presupunea că acordul dintre Tiraspol și Chișinău va fi valabil pe tot parcursul lunii ianuarie, prețul și cantitatea rămânând la nivelul lunii decembrie 2022: 204 milioane kWh la un preț de 73 de dolari mia de kWh. Energocom a confirmat prelungirea contractului, dar a comunicat creșterea livrărilor de energie electrică din Transnistria în ianuarie: GRES Moldovenească va crește volumul livrărilor de energie electrică pe malul drept al Nistrului de la 63% la 86% din energia electrică necesară Republicii Moldova.
Cantitatea rămasă va fi obținută pe seama activității centralelor termice moldovenești și a surselor regenerabile de energie. Mai mult decât atât, Energocom poartă negocieri și cu partenerii din România cu privire la importul de energie electrică./snicolau/sdm2
(www.interfax.ru – 28 decembrie)