Statele Unite vor solicita călătorilor care sosesc din China să prezinte dovada unui test negativ de COVID-19, începând din ianuarie 2023. Este ultima ţără care a înăsprit restricţiile pentru vizitatorii chinezi, din cauza valulului de infecţii cu coronavirus care a urmat după ce Beijingul a renunţat la politica sa de zero COVID-19. Când China a anunţat că va relaxa restricţiile de călătorie, SUA au declarat că vor revizui propriile reguli privind accesul călătorilor străini. Mai multe ţări au înăsprit deja restricţiile pentru călătorii care sosesc din China, inclusiv Italia, unde autorităţile au precizat că peste jumătate din pasagerii unui zbor recent dinspre China spre Milano au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19. Autorităţile americane din sănătate au declarat că, începând cu 5 ianuarie, orice călător soseşte în SUA din China va trebui să arate dovada unui test negativ de COVID-19. Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) a declarat că se amplifică îngrijorările legate de numărul mare de noi cazuri de COVID-19 în China şi de lipsa de transparenţă a guvernului chinez privind situaţia pandemică din ţară./mbaciu/ilapadat
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 decembrie)