Anul Nou aduce, mai mult ca oricând, speranța de schimbare, eliberare, refacere şi tămăduire, ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic din noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie fiind numit Îngropatul Anului sau, mai modern, Revelion. Cel din urmă termen provine de la cuvântul francez „réveil” (cu sensul de „trezire”), care semnifică renașterea speranței de mai bine, regăsirea idealurilor și lăsarea în urmă a tuturor apăsărilor, neajunsurilor și dificultăților din anul ce tocmai se încheie. Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi înainte de miezul nopții de Revelion și An Nou după miezul nopții. Divinitatea Anului se naște, crește, îmbătrânește și moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaște după 365 de zile, respectiv 366 de zile în anii bisecți. Revelionul „nu este altceva decât un ceremonial funerar al antichităţii geto-dace ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii, Anul, şi a timpului calendaristic cu care se confundă, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie”, menționează prof. univ. dr. Ion Ghinoiu – secretar ştiinţific al Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, coordonator al Atlasului Etnografic Român, personalitate marcantă a etnologiei româneşti contemporane – în volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti” (apărut la Editura ELION, în 2003). El adaugă chiar că „timpul obiectiv, care curge spre infinit, liniar şi fără întoarcere, este oprit, după 365 de zile, şi întors, precum ceasornicul, de la început”. „Întoarcerea simbolică a timpului în noaptea de Revelion a fost asimilată cu moartea divinităţii adorate, iar reluarea numărului zilelor cu naşterea acesteia. Împreună cu divinitatea, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 de zile (366 în anii bisecţi – n.r.)”, adaugă profesorul Ion Ghinoiu în cartea amintită. Trecerea într-un nou an este însoţită, în ţara noastră, dar și în lumea întreagă, de anumite ceremoniale care cuprind obiceiuri, tradiţii ori datini din vechime, cu precădere în zonele rurale, a căror semnificație străveche este tocmai aceasta: invocarea unui timp al înnoirii și al refacerii.
Datini de Anul Nou în România
Sărbătorile de iarnă petrecute în mijlocul satului românesc reprezintă o experiență unică, deopotrivă încărcată de veselie, dramatism, ironie și poezie. Un amalgam de contraste pe care doar românii îl pot armoniza atât de bine. Mesele îmbelșugate, poveștile și colinda tristă, cântecul vesel, dansul dramatic, căldura și ospitalitatea gazdelor, toate acestea ne scot din cotidian. Mai greu este să alegem o zonă anume. Indiferent dacă ne aflăm în Moldova, în Transilvania, în Oltenia sau în Dobrogea, iarna are o anumită încărcătură și o aromă aparte. Tradițiile și obiceiurile românilor diferă de la o zonă la alta, dar frumusețea lor, unicitatea și ineditul sunt cuvinte care nu lipsesc din nicio descriere. Cele mai multe tradiții și obiceiuri care înconjoară sărbătorile de iarnă se respectă cu strictețe în zonele rurale din Bucovina și Maramureș. Anul Nou (Sânvăsâiu sau Crăciunul Mic) este mai mult o sărbătoare laică decât una religioasă. Ea marchează trecerea în noul an, fiind și ziua de prăznuire a Sfântului Vasile. În această perioadă se întâlnesc mai multe obiceiuri populare, având, în general, caracter distractiv sau de urare, dar implicând și tradiția românească, mai veche sau mai nouă. Adevărata înnoire a timpului are loc la Anul Nou. Cercetătorii văd în obiceiurile populare, care se desfășoară în această perioadă, ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinație; un complex de ceremonii și superstiții, care fac din această perioadă a anului una dintre cele mai bogate în datini populare – o perioadă de trecere între două cicluri de vegetație sau de munci, al cărei prag îl constituie Anul Nou.
Dintre tradiţiile de Anul Nou nu lipsesc cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belşug şi bucurie, primesc de la gazdele colindate colaci, vin, cârnați sau bani. În satele românești, cete de flăcăi se pregătesc pentru „urat”, respectând datinile și obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă. În ajunul Noului An, pe înserat, își fac apariția „mascații”. În satele bucovinene se obișnuiește ca mascații să umble în ceată, care reunește personaje precum: ursul, capra, căiuții, cerbii, urâții, frumoșii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmițează, iar grupurile rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou își intră în drepturi. Umblatul cu Capra ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măștile care evocă personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia și Oltenia, capra este denumită „brezaia” (datorită înfățișării pestrițe a măștii), obiceiul practicându-se mai ales de Anul Nou.
Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap și umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roșii. Masca este condusă de un „Ursar”, însoțită de muzicanți și urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul „puiului de urs”). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, și ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an. Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru judecarea publică a celor care au încălcat regulile comunității. Cocoțați pe dealuri, movile, copaci sau acoperișuri, ei „biciuiesc” prin versuri fetele bătrâne, flăcăii tomnatici, femeile care fac farmece și descântece, leneșii, hoții sau bețivii. Acest dialog este așteptat de întreaga comunitate, încheindu-se cu formula „Cele rele să se spele, cele bune să se adune!”. Pentru curățarea relelor și alungarea spiritelor rele, obiceiul este însoțit de aprinderea focurilor.
În zona Munteniei, capra poartă denumirea de brezaie. Jumătate om și jumătate dobitoc, pare a fi „o ființă răzlețită din străvechile coruri bahice” și cea dintâi mască a teatrului popular românesc. Însoțită de moș, babă și alte personaje mascate, prezintă diferite scene comice. În zona Muscelului, are cap de lup, barză, vulpe, câine, cocoș sau vultur. Glumește, cântă, îi înveselește pe bătrâni, îi sperie pe copii, dă ghes tinerilor. În Bucovina, capra se numește malancă, închipuind o pereche de bătrâni. Oricum ar fi ea numită, reprezintă tot un fel de capră. În Maramureș se pot întâlni cete de „draci”, care, în zăngănitul tălăngilor care le sunt agățate de costumul din blană, saltă pe ulițe după colindători. În zilele noastre există mai multe obiceiuri specifice fiecărui ținut, de Anul Nou. În Moldova se întâlnesc cele mai multe datini la aceasta sărbătoare. Toate sunt „puse în scenă” de ceata de feciori. Mai deosebiți sunt „Împărații” din Bosanci, judeţul Suceava, cu costume alcătuite din pene colorate. Ei joacă diferite jocuri și urează gazdelor, la sfârșit. „Căiuții” sunt un obicei specific județului Botoșani. Ceata, mai mică sau mai mare, în funcție de vârsta participanților, colindă din casă-n casă, jucând în ritmul fluierăturilor și strigăturilor, precum și al muzicii, dacă își permit flăcăii mai mari să o plătească. Costumul include un cap de cal din lemn, împodobit cu beteală și hârtie colorată.
Un obicei unic în țară se desfășoară în Bucovina, de Anul Nou. Este vorba despre bungheri. Costumați în uniforme militare asemănătoare celor ale generalilor austrieci, ei joacă în cerc și spun strigături de joc, unele chiar licențioase. Sunt acompaniați de instrumente de suflat și tobe, în ritmul Arcanului, dans specific acestei zone. În Moldova se întâlnește dansul arnăuților, a căror sosire o anunță sunetul de zurgălăi, tobe și trompete. Ei sunt îmbrăcați în costume populare și poartă peste cămașă o năframă din borangic sau un șervet pe care sunt prinse mărgele. Poartă și fustă cu zdrențe, de cele mai multe ori roșie sau albastră, opinci cu zurgălăi, ițari albi și buzdugan împodobit în mână. Joacă pe la case „Ieșeasca”, pe melodia unei fanfare pe care o tocmesc special pentru acest moment. În dimineața Anului Nou, ca o continuare a Plugușorului, copiii umblă cu semănatul. Ei aruncă semințe de grâu, porumb sau orez prin case și peste oameni. Rostesc o urare scurtă prin Bucovina („Sănătate! Anul Nou!”), primind în schimb bani, fructe, nuci, colaci. În ajunul Anului Nou, în Moldova, cete de flăcăi și de bărbați de curând însurați merg cu Plugul. Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, Plugușorul a ajuns o urare obișnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Textul este o narație privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase. Începe cu aratul, fiind urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat și adusul boabelor în hambare. Plugușorul este întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, Plugușorul este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug. Semănatul este un obicei agrar, structurat după modelul colindelor și practicat de copii în dimineața zilei de Anul Nou, după încheierea Plugușorului. Colindătorii purtând traiste de gât încărcate cu semințe de grâu, secară, orz, ovăz sau cu porumb (mai rar), intră în case, aruncă boabe, imitând semănatul pe ogor, și urează gazdelor sănătate și roade bogate. Ei sunt răsplătiți cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună semințele și le duc în grajdul vitelor, pentru a fi sănătoase peste an.
Pentru a afla viitorul, oamenii practicau vergelul. Se adunau la o casă și într-un ciubăr cu apa neîncepută puneau fiecare dintre cei prezenți câte un semn (cuțit, inel, cercel, cheiță). Un băiat de 10-13 ani era rânduit să le scoată pe acestea din apă, în vreme ce vergelatorul (un om bun de gură) ura noroc de Anul Nou și de sărbătorile mai însemnate de peste an. În unele părți, la Vergel participa oricine dorea. În altele, numai fetele, spre a-și afla ursitul. Dar existau și multe alte practici prin care fetele aflau cu cine se vor mărita.
Calendarul de ceapă este un alt obicei românesc de Anul Nou, ce-și are originile în zona Hunedoarei și care anticipează cum va fi vremea în fiecare lună a anului care tocmai începe. În noapte de Anul Nou se desfac 12 foi dintr-o ceapă și se pun în ordine pentru lunile anului. În fiecare foaie de ceapă se pune o jumătate de linguriță de sare, iar foile se lasă pe o masă până a doua zi dimineață. Dacă sarea s-a topit toată în anumite luni, înseamnă că se anunță luni ploioase, iar dacă nu, înseamnă că urmează luni secetoase. În trecut, când viața oamenilor depindea de recoltele obținute, de Anul Nou țăranii încercau să afle cum va fi vremea în anul următor, ca să știe când să are și să semene. Astfel, în noaptea Anului Nou, țăranii apelau la „calendarul din cărbuni”. Alegeau câțiva cărbuni aprinși și le dădeau numele plantelor pe care doreau să le semene: orz, ovăz, grâu, secară etc., iar după cantitatea de cenușă rezultată în urma arderii complete și a stingerii cărbunilor, se vedea cât de bună va fi recolta. Atât de importantă era recolta, încât și prin colinde li se urau oamenilor să aibă parte de recolte îmbelșugate. Exista tradiția ca atunci când flăcăii mergeau cu Plugușorul să folosească un plug adevărat. Cu el trăgeau o brazdă prin curtea gospodarului ca să-i meargă bine semănaturile. Tot în ajunul Anului Nou se mergea și cu semănatul. Aruncau în brazda proaspătă semințe de grâu, porumb, secara și ovăz sau aruncau grâul peste casă, să crească cât casa. Așa sperau să obțină o recoltă bogată în anul următor.
Îngropatul Anului este un obicei care se practică și astăzi în anumite zone ale țării și care constă în reînnoirea simbolică a timpului, ceremonie ce are loc în noaptea dintre ani. Se spune că timpul se naște anual, întinerește, se maturizează, după care îmbătrânește și moare, pentru a lăsa loc altor 365 de zile să învie prin tradiții noi. După miezul nopții, mai exact la petrecerea de Revelion, apare optimismul, veselia, voia bună, echilibrul și ordinea.
În prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, se crede că cerurile se deschid, că rugăciunile sunt ascultate și că animalele vorbesc cu glas omenesc. Tot atunci se merge cu Plugușorul și cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea și belșugul pentru gospodăria celui care primește colindătorii. Se spune că aceia care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri și sărăcie în anul ce vine.
Un alt obicei de Anul Nou, umblatul cu Sorcova, reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar „surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui sorcovit. Textul urării, care amintește de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mișcării sorcovei.
Anul Nou, la români, se sărbătorește în mai multe feluri, în funcție de evenimentele care au loc, dar mai ales ținând cont de obiceiurile tradiționale din fiecare zonă. Astfel, în Sudul și Sud-Estul României, la cei care au bebeluș, Anul Nou se sărbătorește respectând un ritual străvechi, de pe vremea geto-dacilor: „Datul de grindă” al copilașului. „Datul de grindă” se păstrează din vremea geto-dacilor și se celebrează de Anul Nou, la bebeluși, în primii trei ani de viață. La început, acest ritual s-a săvârșit de către preot, dar numărul de copii fiind mare, s-a dat dezlegare pentru oficierea acestui ritual de către moașa copilului, naș sau chiar de tatăl pruncului. Se spune că liderul militar al geto-dacilor petrecea ore bune de consiliere religioasă și nu numai cu Marele Preot. Odată, i-ar fi spus lui Zamolxe: „Sunt vremuri grele pentru popor și ne așteaptă perioade și mai vitrege, războaie și alte nevoi. Mă gândesc cu amărăciune la faptul că se nasc din ce în ce mai puțini băieți și aceștia sunt cam piperniciți. Or, pentru a face față năvălirilor barbare, avem nevoie de bărbați înalți și puternici. Ce să facem?”. Zamolxe s-a rugat și Dumnezeu i-a spus să facă acest ritual: “Pentru săvârșirea ritualului este nevoie de o masă, un fier, o pâine împletită și trei bănuți. Cel care oficiază slujba se spală pe mâini, ia copilul de subțiori și îl așază cu piciorușele pe bucata de fier, după care îl ridică până sus, la grindă, apropiindu-l cu creștetul capului, spunând: „Fie ca acest prunc să fie sănătos și să crească mare și puternic ca fierul”. Aceasta se face de trei ori, după care îl dă pe copil părinților. Acest ritual să se facă în prima zi din an, la orele dimineții și să se repete în primii trei ani de viată ai copilului”. Acest obicei este din moși-strămoși, s-a făcut la început numai la băieți, dar după un anumit timp s-a extins și la fete. Interesant este că se păstrează până în zilele noastre. Din păcate, sunt unele locuri unde această tradiție s-a pierdut. De fapt, istoricul Herodot avea să descrie poporul dacilor ca fiind “cei mai viteji și mai drepți” dintre traci. De la Zamolxe se păstrează și se practică și astăzi mai multe ritualuri. De altfel, într-unul din dialogurile lui Socrate, acesta povestește cum a învățat de la un preot al lui Zamolxe faptul că mai întâi trebuie purificat sufletul și apoi vindecat trupul.
Superstiții de Anul Nou
În ajun de Anul Nou, fetele nemăritate pun într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr și un ban, iar peste noapte se spune că ele ar trebui să-și viseze ursitul. La miezul nopții, tradiția spune că e bine să deschizi ușa, pentru ca anul vechi să iasă și să-i lași loc celui nou să intre. Una dintre tradițiile cunoscute de Anul Nou este sărutul sub vâsc, pentru a fi însoțiți de dragoste tot anul care vine. În noaptea de Revelion este bine să îți pui o dorință și să întâmpini anul care vine cu speranțe mari. Din bătrâni se știe că la trecerea dintre ani este bine ca fiecare persoană să poarte o haină nouă, dar și ceva roșu ori o altă culoare veselă, întrucât astfel sunt atrase energiile pozitive. Conform tradiției, în noaptea de Anul Nou, dar și pe 1 ianuarie nu se plânge. Persoanele care plâng în prima zi a anului, vor avea un an nou plin cu evenimente triste. Una dintre cele mai cunoscute superstiții spune că prima persoană care va trece pragul casei în prima zi a Noului An îți va influența anul care tocmai a început. Se spune că dacă prima persoană care intră în casă este bărbat, atunci vei avea un an plin de noroc, în schimb, dacă femeia intră prima în casă, Anul Nou va fi plin de ghinion. Conform tradiţiei, persoanele cu părul blond sau roşcat aduc ghinion, în timp ce cele brunete aduc noroc.
O altă superstiție de Revelion este că atât în ultima zi din an, cât și în prima zi a Noului An, este indicat să nu faci cheltuieli și să nu arunci nimic din casă, nici măcar gunoiul, pentru că, odată cu el, vei arunca și norocul din casă. Se spune că de Anul Nou nu este bine să ai nicio datorie. În caz contrar, vei rămâne dator întreg anul. Superstiția spune că cine va dormi în noaptea de Anul Nou, va fi somnoros tot anul. Tot o superstiție de Revelion este și aceea că în noaptea dintre ani nu este bine să mănânci carne de pasăre, deoarece este aducătoare de ghinion. Românii obişnuiesc să consume peşte în noaptea dintre ani, pentru a le asigura o trecere lină şi uşoară în anul ce urmează. Pe de altă parte, carnea de pasăre este aducătoare de ghinion. Acest lucru se datorează faptului că păsările de curte scormonesc pământul şi îl împrăştie, fapt corelat cu împrăştierea prosperităţii şi a binelui din casă.
Din bătrâni se ştie că nu este bine să fie agăţat calendarul anului nou înainte ca cel în curs să se fi sfârşit, pentru că aduce ghinion. Și tot din bătrâni se spune că nu este bine să dai bani pe 31 decembrie, dar nici pe 1 ianuarie, pentru că, odată cu ei, se duce și sporul la finanțe. De asemenea, indicat este să ai bani în buzunar la trecerea dintre ani. Bancnotele care au cea mai mare ”putere” sunt cele care încep cu cifra 5. Tot legat de prosperitatea financiară există și un obicei practicat de gospodine în anumite zone ale țării. Femeile prepară pâini în care pun monede. Se crede că cel care va nimeni preparatul care conține bani va avea noroc pe plan financiar tot anul. Tot pentru noroc, de pe masa de Anul Nou nu trebuie să lipsească strugurii și smochinele, despre care se crede că sunt simbolul belșugului și al vieții împlinite. Bătrânii susțin că animalele capătă grai omenesc în noaptea de Anul Nou și vorbesc între ele. Persoana care le va auzi își va găsi sfârșitul în anul respectiv. Tot în noaptea dintre 31 decembrie spre 1 ianuarie, este bine să aprinzi o lumânare sau o candelă lângă o icoană. Trebuie să o lași aprinsă până se luminează de ziua, acest ritual având rolul de a-l îndupleca pe Dumnezeu să-ți dea un an ușor și luminos.
La români, conform tradiţiei, în noaptea de Anul Nou trebuie să se facă mult zgomot pentru a alunga toate spiritele rele. Unii români merg chiar mai departe şi obişnuiesc să ţină în buzunar o căpăţâna de usturoi, care are menirea de a-i feri de spiritele rele. O altă datină spune că în Ajunul Anului Nou trebuie să ai mereu în buzunar câteva boabe de grâu, pentru a fi ferit de foamete tot anul. În noaptea dintre ani este important să ne punem mereu o dorinţă şi să întâmpinăm anul ce vine cu speranţă şi bucurie în suflet. În prima zi de Anul Nou nu se spală și nu se mătură, deoarece aceste lucruri pot atrage sărăcirea casei.
Preluat mai nou şi de români, obiceiul sărutatului sub vâsc este practicat în noaptea dintre ani de cuplurile de îndrăgostiţi. Aceştia cred că astfel vor fi însoţiţi de dragoste întreg anul. Tradiția de a te săruta sub ramura de vâsc își are rădăcinile într-o frumoasă legendă scandinavă legată de Frigga, zeița dragostei și de Balder, zeul soarelui, fiul acesteia. Într-o noapte, Balder are un vis despre propria-i moarte. Îngrozit, el aleargă la mama lui să-i spună visul. Premoniția fiului ei despre moarte o îngrijorează nespus de mult, întrucât ea știa că odată cu Balder va dispărea și pământul. Pentru a preveni o astfel de tragedie, Frigga aleargă la toate creaturile aerului, pământului, focului pentru a le smulge promisiunea de a nu face vreun rău fiului ei. Cu toate acestea, Loki, zeul răului, a aflat că Frigga a uitat să ceară promisiunea unei singure plante. Aceasta era întâlnită, de obicei, pe ramurile stejarilor și era cunoscută sub numele de vâsc. Loki a făurit o săgeată otrăvită în vârful căreia a pus o crenguță de vâsc și l-a păcălit pe Hoder să o îndrepte către Balder, fratele acestuia. Zis și făcut. Fără să stea pe gânduri, Hoder a trimis săgeata otrăvită chiar în inima lui Balder, acesta murind pe loc. După trei zile, Frigga reușește să-l readucă la viață pe fiul ei, cu ajutorul vâscului. Zeița dragostei a binecuvântat planta și a adus asupra acesteia vraja ca oricine stă sub ea să fie apărat permanent de pericole și să aibă dreptul de a fi sărutat, ca un semn al dragostei. Așadar, de atunci și până în zilele noastre se păstrează acest obicei. Se spune că dacă doi tineri îndrăgostiți cad sub vraja acestui obicei, în acel an se căsătoresc, iar dacă doi soți sunt atrași de aceasta vrajă, aceștia vor avea parte de înțelegere, armonie și multă iubire.
În noaptea Anului Nou, în Țara Chioarului (regiune istorică din România, pe teritoriile județelor Cluj și Maramureș), fetele ies în ogradă și numără nouă stele și dacă a noua stea este mai strălucitoare înseamnă că și ursitul ei va fi frumos și voinic, rugând apoi steaua sa-i aducă ursitul. La miezul nopții, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ține pe masa de sărbători, îl țin pe vârful capului, se așază pe tăietor și așteaptă să audă un sunet dintr-o direcție oarecare și din ce parte vine sunetul, în acea parte își va găsi ursitul. În Țara Oașului (regiune geografică, istorică și etno-culturală alcătuită din Depresiunea Oașului și din munții care o delimitează, Munții Oaș și Munții Gutâi cu ramificațiile lor, aflată în nordul Transilvaniei, în județele Maramureș și Satu Mare), în vatra focului de la stână se introduc patru potcoave pe care, după ce se înroșesc, se mulg oile peste ele, crezându-se că oile „stricate”, care nu dau lapte, se vindecă datorită funcției magice a fierului. În tinda casei se pune un vas de grâu ca să treacă colindătorii peste el, apoi grâul se dă la păsări și la animale, „să fie cu spor ca și colindătorii”. În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimbă porțile unor săteni care s-au certat în cursul anului, determinându-i astfel să vorbească și să se împace.
În zonele Făgăraș și Mureș este obiceiul ca de Anul Nou să se pună pe masă 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete și feciori sau perechi de fete și feciori intră pe rând în casă și întorc fiecare dintre ei câte o farfurie și ce se află sub farfurie le arată că așa le va fi ursitul(a) sau că așa le va fi norocul dacă se vor căsători: oglinda = mândrie; paharul de țuică = băutor; pâinea = bogăție; cărbunele = negru la suflet; sarea = sărăcie; creionul = domn; bani = avuție. Se face haz de aceste preziceri.
Se spune că aduce noroc dacă strănuți la miezul nopții, la trecerea dintre ani. Există credința coform căreia în timp ce omul strănută, îi intră sau îi iese prin nări un duh rău sau o părticică din suflet. De aceea, pentru a nu se întâmpla ceva rău celui ce strănută, se recurge la rostirea unor urări: „Doamne ajută!”, „Să-ți fie de bine!”, „Sănătate!”. Când strănuți de mai multe ori la rând este semn că vei face chef.
Tradiţii şi obiceiuri ale altor popoare
În urmă cu 6.000 de ani, babilonienii sărbătoreau Anul Nou la prima lună nouă de după solstiţiu. Festivalul dura 11 zile, în fiecare zi desfăşurându-se diverse activităţi. Apoi oamenii îşi stabileau planuri pentru noul an. Momentul trecerii în Anul Nou este sărbătorit, în prezent, în întreaga lume, însă fiecare ţară are un mod diferit de a-l marca, potrivit volumului „Cartea de Crăciun” (Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997).
- Austria – La salonul imperial s-a păstrat tradiţia balului de pe vremea habsburgilor, astfel încât la miezul nopţii se aud acordurile „Dunării albastre” şi ale operetei „Liliacul” de Johann Strauss. Pe masa festivă se află carne de purcel – semn de noroc – iar mesele se decorează cu purceluşi din ciocolată.
- Belgia – De 1 ianuarie, în Liège, se păstrează obiceiul de a mânca, în familie, choucroute (un fel de varză murată cu cârnaţi), fiecare persoană având sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă.
- Danemarca – Cel mai cunoscut obicei este acela de a sparge farfurii în uşa vecinilor, existând convingerea că familia care are cele mai multe cioburi în faţa uşii va avea parte şi de cel mai mult noroc în noul an.
- Franţa – Trecerea în Anul Nou – numită „le Réveillon” – este marcată în mod festiv, cu ţinute elegante, cu preparate fine, cu şampanie şi cadouri.
- Grecia – Preparatul tradiţional este „Vasilopita” – o pâine în interiorul căreia a fost ascuns un bănuţ înainte de a o băga la cuptor. Pâinea se taie exact la miezul nopţii şi cine primeşte bucata cu bănuţul va avea noroc în noul an.
- Italia – În noaptea de Anul Nou, numită „Capodanno”, se pun pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune că aduc bogăţie şi abundenţă. La Napoli există obiceiul de a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut.
- Ţările de Jos – „Oudejaarsdag” („Ziua anului trecut” – 31 decembrie) este sărbătorită prin multe focuri de artificii, care încep în zori şi ţin până târziu în noapte.
• Portugalia – În noaptea dintre ani există obiceiul (mai ales în insula Madeira) să se mănânce 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul care vine.
- Spania – Oamenii mănâncă 12 boabe de strugure la miezul nopţii dintre ani, fiecare boabă reprezentând o lună din anul ce urmează. În funcţie de cât de dulce este, aşa va fi şi luna respectivă: mai bună sau mai dificilă.
- Turcia – Trecerea în noul an este marcată printr-o sărbătoare a alimentelor tradiţionale turceşti, iar participanţii fac schimb de cadouri.
- Brazilia – Pe bulevardul Paulista din oraşul São Paulo sunt aprinse focuri în aer liber la miezul nopţii. Brazilienii întâmpină noul an cu lenjerie intimă foarte colorată. De obicei se poartă nuanțe vesele de roșu și galben în speranța atragerii norocului și a unui posibil partener. Dorințele de avere și dragoste se exprimă prin intermediul lenjeriei. Pe bulevardul Paulista sunt aprinse focuri în aer liber la miezul nopții. Într-o astfel de sărbătoare, focurile de artificii sunt vestitoarele noului an.
- Japonia – Anul Nou reprezintă un simbol al înnoirii. Sunt organizate „petreceri de uitat anul” sau „Bonenkai”, prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului care se încheie şi se pregătesc pentru un nou început, neînţelegerile şi animozităţile fiind date uitării. Copiii primesc otoshidamas – mici cadouri cu bani înăuntru, iar în ziua de 1 ianuarie oamenii scriu pe o hârtie dorinţele pentru noul an. Pentru japonezi, Anul Nou, numit „Oshogatsu”, este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi saké (băutură tradiţională, n.r.) şi pentru a asista la cele 108 lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor).
- Rusia – Se deschid uşile şi ferestrele pentru ca noul an să intre în casă. Pe masă se pune o băutură făcută din votcă, suc de lămâie şi apă de la robinet numită „apă murdară”, care se bea pentru a înlătura ghinionul în noul an.
- În SUA, Anul Nou este așteptat pe străzile orașelor, precum și în Canada. Toată lumea sărbătorește intrarea în Noul An la petreceri tradiționale, uneori la baluri mascate când toată lumea vine costumată tematic și cu măști (conform tradiției, oaspeții trebuie să își dea jos măștile la miezul nopții). Tot la miezul nopții, sună clopotele și sirenele, cerul este inundat de artificii și toată lumea strigă într-un glas „Happy New Year!”. În New York, o tradiție de peste 100 de ani a fost cea de a se arunca o minge în Times Square. Acest lucru se întâmplă și în Hong Kong, Sydney, Rio de Janeiro, San Antonio și Sacramento (California). În alte zone se aruncă diverse lucruri pentru a marca Anul Nou: în Easton (Maryland) — un crab, în Atlanta (Georgia) — o piersică, în New Orleans — o oală.
- În unele părţi din Elveţia şi Austria localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut că suveranul pontif al acelei perioade, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare ce va scăpa şi va distruge lumea în anul 1000. În amintirea acelei spaime, oamenii se îmbracă în costume neobişnuite.
- În ţări din America Latină, precum Ecuador sau Peru, cu puţin timp înainte de Anul Nou, oamenii fac păpuşi de cârpă sau din hârtie creponată (muñecos), care reprezintă anul ce s-a terminat. Păpuşile sunt expuse apoi în faţa caselor până pe 31 decembrie, la miezul nopţii, când sunt arse în stradă. Există, de asemenea, credinţa conform căreia dacă porţi o anumită culoare la 12 noaptea, aceasta ar putea aduce noroc în anumite domenii. Astfel, se spune că galbenul este semn de bani, iar roşul poate aduce noroc în dragoste. De asemenea, cel care doreşte să călătorească tot anul trebuie să alerge prin cartier cu o valiză în mână, la ora 12 noaptea fix.
- În ebraică, Anul Nou se traduce prin „Roș Hașanah”. Este un moment sacru, când oamenii se gândesc la ceea ce au făcut rău în trecut şi promit că vor fi mai buni în viitor. Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cântă la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe şi produse din făină, pentru a aminti de vremea recoltei. În calendarul islamic, care se bazează pe mişcările Lunii, data noului an este devansată cu 11 zile în fiecare an.
- În Iran, Anul Nou se sărbătoreşte pe 21 martie. Cu câteva săptămâni înainte de această dată, oamenii pun seminţe de grâu la încolţit, în vase speciale. Până la sosirea anului nou, grâul creşte şi simbolizează primăvara şi viaţa nouă care începe.
- Nu toţi hinduşii sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau în acelaşi fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În schimb, în sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa Anului Nou, copiii trebuie să ţină ochii închişi, până când sunt conduşi de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia Gujarat, în vestul Indiei, Anul Nou este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu festivalul Diwali, când pe acoperişuri se pun mici lămpi cu ulei aprinse.
- În aprilie, când Soarele se mişcă din Casa Peştilor în Casa Berbecului, locuitorii din Sri Lanka încep să sărbătorească Anul Nou. Acesta cade, de obicei, pe 13 sau 14 aprilie.
- În Napoli, Italia, locuitorii aruncă pe geam, la miezul nopții, obiecte vechi considerate a fi simboluri ale anului trecut. De remarcat este faptul că ajung în stradă inclusiv obiecte de mobilier sau vase, așa că dacă v-ați propus să petreceți noaptea de Revelion pe străzile din Napoli, trebuie să fiți atenți să nu vă lovească ceva în cap.
• Anul Noul chinezesc este celebrat cândva între 17 ianuarie şi 19 februarie, când este Lună Nouă – „Yuan Tan”. El este sărbătorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe stradă, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred că spiritele rele sunt peste tot în acea perioadă, aşa că aprind artificii pentru a le îndepărta. Uneori, ei îşi sigilează ferestrele şi uşile cu hârtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă. Noul An Chinezesc, numit și Anul Iepurelui de Apă, va începe pe 22 ianuarie 2023 și se va încheia pe 9 februarie 2024. În Anul Iepurelui de Apă 2023, culorile predominante sunt alb, albastru și negru. Noul An Chinezesc aduce stabilitate pe anumite segmente ale vieții. În Anul Iepurelui de Apă 2023 se va restaura pacea și armonia, fiindcă acest animal urăște conflictele și războiul. Pe plan amoros, Anul Iepurelui de Apă 2023 este favorabil persoanelor care au deja un partener. În Noul An Chinezesc persoanele singure își găsesc cu greu jumătatea.
Cum ne îmbrăcăm de Anul Nou – semnificațiile celor mai importante culori
– Alb – liniște, inocență, virtute, castitate, împăcare – caracterizează persoanele expansive, suave, puritane.
– Albastru – liniște, satisfacție, tandrețe, iubire, afecțiune – caracterizează persoanele concentrice, pasive, senzitive, perceptive.
– Galben – aspirație, originalitate, veselie, spontaneitate – caracterizează persoanele active, proiective, expansive, investigative.
– Gri – melancolie, tristețe, plictiseală – caracterizează persoanele deprimate, închise, cu tendințe de izolare, cu stare de amărăciune.
– Negru – sobrietate, tristețe, doliu, singurătate, despărțire, moarte sau finalul a ceva rău. Nu este bine să porți haine negre în această zi. Se spune că vei avea parte numai de necazuri.
– Portocaliu – exprimă dorință, excitabilitate, dominanță, erotism – este specifică persoanei active, ofensive, competitive, sociabile.
– Roșu – voință, dominanță, ardoare, erotism, acțiune, însuflețire – specifică persoanei active, excentrice, autonome, dominatoare, erotice, competitive.
– Verde – concentrare, renaștere, siguranță, îndrăzneală, abstinență, autoevaluare, persistență – caracterizează persoanele pasive, defensive, autonome, reținute, posesive, constante.
LA MULȚI ANI!
Autor: Alina Andrei, RADOR
https://azm.gov.ro/datini-traditii-si-obiceiuri-populare-romanesti-in-luna-decembrie-2/
https://calendarulortodox.ro/datini-obiceiuri-traditii/superstitii-si-traditii-de-anul-nou/
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/traditii-si-obiceiuri-de-anul-nou-in-romania-si-in-lume
https://servuspress.ro/obiceiuri-stravechi-de-anul-nou-la-romani_103653.html
