Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, care a discutat miercuri seară la Raška cu sârbii din nordul Kosovo, a transmis că de joi dimineață se va începe înlăturarea baricadelor. „Nu este posibil în două ore, poate în 24 sau 48 de ore, baricadele vor fi înlăturate, dar neîncrederea rămâne. Cei care cred că se pot juca cu viețile sârbilor și cu supraviețuirea lor în Kosovo trebuie să știe că nu vom permite. Trebuie să discutăm și să încercăm să restabilim încrederea. Nu am văzut niciodată o rezistență mai organizată a poporului sârb” – a declarat Vučić, adăugând că a purtat discuții grele, dar sincere. Vučić a spus că a citit scrisoarea trimisă de sârbii de la baricade, care i-au transmis că nu doresc să acționeze împotriva țării lor, dar solicită ca niciodată să nu fie recunoscută autoproclamata independență a Kosovo. La întrebarea jurnaliștilor dacă după înlăturarea baricadelor, sârbii kosovari se vor întoarce în instituțiile Kososo, Vučić a răspuns că revenirea sârbilor în instituțiile Kosovo este condiționată de respectarea acordului de la Bruxelles, care presupune formarea Uniunii Comunităților Sârbești din Kosovo. Vučić a promis că Serbia va interveni dacă vor fi arestați sârbii care au participat la protestul de la baricade. „Dacă este arestat unul, vom interveni. Sârbii nu pot fi vânați ca iepurii. Dacă este arestat cineva, povestea s-a sfârșit, nu va mai fi niciun acord, nicio discuție sau garanție. Eu am discutat cu reprezentanții SUA și Uniunii Europene” – a declarat Vučić, adăugând că oamenii trebuie să știe că statul Serbia este lângă ei, dar este nevoie de rațiune și răspundere. Vučić a anunțat că Dejan Pantić (fostul polițist arestat la 10 decembrie, care a declanșat ridicarea baricadelor în nordul Kosovo – n.r.) a ajuns acasă în Kosovska Mitrovica. „O familie este fericită, tactica noastră a reușit” – a subliniat Vučić, adăugând că „fiecare zi de pace, fiecare zi de stabilitate înseamnă o viață în plus, mai multe șanse pentru viitor”. Vučić a spus că înțelege că sârbii kosovari nu vor fi mulțumiți până când nu vor ști că trăiesc în Serbia și nu în alt stat, dar „obiectivul nostru este să apărăm pacea”. Vučić a anunțat că în baza unui nou document KFOR privind intrarea unităților speciale ale Poliției Kosovo în nordul Kosovo va solicita revenirea la situația de dinainte de februarie 2022. Vučić a explicat că în baza acestui document, fără aprobarea KFOR și a comunității sârbe, Forța Kosovară de Securitate nu va putea intra în nordul Kosovo, „ceea ce este foarte important”, a declarat Vučić./rmihaj/dsirbu
www.rts.rs – 29 decembrie