Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a stins din viață, la vârsta de 95 de ani. Ratzinger a fost al 265-lea suveran pontif al Bisericii Catolice, între 19 aprilie 2005 și 28 februarie 2013, când a renunțat la tronul papal./oavram/ilapadat
(www.lastampa.it – 31 decembrie)
Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă, 31 decembrie 2022, la ora 9:34, potrivit Biroului de Presă al Sfântului Scaun.
„Cu durere, informez că Papa emerit Benedict al XVI-lea a decedat astăzi la ora 9:34 la Mănăstirea Mater Ecclesiae de la Vatican”, a declarat directorul Biroului de Presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.
Începând de luni, 2 ianuarie 2023, trupul neînsuflețit al Papei emerit Joseph Ratzinger va fi depus în Bazilica „Sfântul Petru” pentru salutul și rugăciunea credincioșilor./oavram/ilapadat
(www.vaticannews.it – 31 decembrie)
Fostul Papă Benedict a murit sâmbătă la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, a declarat un purtător de cuvânt al Sfântului Scaun. „Cu tristețe vă informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a încetat din viață astăzi, la ora 9:34, în Mânăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate în cel mai scurt timp posibil”, a precizat purtătorul de cuvânt într-un comunicat scris./aboboc/ilapadat
(REUTERS – 31 decembrie)
Lumea catolică este în doliu. Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani, după cum a anunțat, cu puțin timp în urmă, Vaticanul. Teolog german, acesta a surprins lumea când a renunțat la funcție, în anul 2013. Biroul de presă al Sfântului Scaun a precizat că va difuza informații suplimentare imediat ce va fi posibil./rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 decembrie)