(Ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Renznikov, susţine că Rusia se pregătește să introducă legea marțială la începutul lunii ianuarie a anului viitor și intenționează să închidă granițele pentru bărbații ruşi. „Aș dori să mă adresez ruşilor cu obligaţii militare. În primul rând este vorba despre locuitorii marilor orașe. Știu sigur că mai aveți aproximativ o săptămână pentru a face măcar o alegere. La începutul lunii ianuarie, autoritățile ruse vor închide granițele pentru bărbați, iar apoi vor declara legea marțială” – a declarat Reznikov, într-un mesaj difuzat vineri seară. Potrivit ministrului, după introducerea legii marțiale în Federația Rusă, autorităţile statului agresor vor începe un nou val de mobilizare. Reznikov a remarcat că, în Belarus, de asemenea, se vor închide granițele pentru bărbații de vârstă militară. „Nu vă cer să mă credeţi pe cuvânt, vreau să vă puneţi o singură întrebare și să răspundeţi sincer: când veţi pleca la război, unde puteţi muri sau deveni schilod pe viață, pentru ce veţi lupta mai exact?” – a adăugat ministrul ucrainean al apărării.
(Agenția de presă RBC – 31 decembrie)/sdan/ilapadat