Context
Pe data de 4 ianuarie 1948, statul Myanmar (Burma) și-a obținut independența față de Anglia, cu care a purtat trei războaie sângeroase (1824-1826, 1852 și 1885). Pe 1 ianuarie 1886, britanicii au anunțat încorporarea Myanmar ca o colonie a Indiei britanice. Prima acțiune începută de britanici a fost un proces de pacificare, pe care l-au derulat în 1886, în Burma, pentru a opri tendințele separatiste din Myanmar. Aceștia l-au obligat pe Thibaw, ultimul rege al Myanmar, care ceruse evacuarea armatei britanice din țară, să aleagă calea exilului. Astfel a fost instaurat pentru a instura un regim de control asupra statului Burma. Cu toate acestea, sistemul guvernamental al țării nu a fost înlăturat, dar a fost detașat de latura spirituală, iar preoții au pierdut statutul privilegiat. Înainte de anexarea de către britanici, preoții aveau și un rol politic, iar guvernul gestiona și probleme ale țării care țineau de latura spirituală. Dispariția monarhiei și a rolului călugărilor și preoților a generat un șoc puternic, întrucât budismul, religia națională a Myanmar, reprezintă un element obligatoriu în viața societății.
Chiar dacă controlul britanic a fost exercitat inclusiv asupra călugărilor, prin existența unei evidențe a celor care au ales calea spirituală, britanicii nu au încercat să impună o reformă religioasă, pentru detașarea totală, cum au încercat în India, întrucât nu au dorit să genereze un război civil în țară. Conducerea engleză a fost contestată inclusiv după 1886, de grupuri care s-au organizat și au condus lupte de guerilla împotriva administrației britanice. La rândul lor, britanicii au răspuns prin execuții ale liderilor separatiști.
Economia
Economia statutului a fost bazată în proporție ridicată pe exportul de zăcăminte de subsol și comerțul cu orez. După anexarea de către britanici, țăranii au încercat să ia credite de la băncile britanice pentru a dezvolta industria de orez. Băncile nu au acordat împrumuturi pentru această ramură comercială, astfel încât fermierii au obținut credite de la băncile indiene, alături de țăranii indieni care s-au oferit să le finanțeze agricultura. De la finalul secolului al XIX-lea și până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, suprafața de cultivare a orezului a ajuns la 4,000,000 de hectare. Prețul orezului a determinat migrația socială între orașe pentru evita prețurile exorbitante. Planul englezilor de a construi o rută economică prin China și Myanmar a eșuat, iar acest plan a fost abandonat.
Guvernarea
Sistemul de guvernare a rămas prin confirmarea unui candidat de către metropolă. Din acest punct de vedere, britanicii nu au dorit să interfereze cu organizarea politică a Myanmar, dar au vrut să existe un control asupra deciziilor și persoanelor numite în guvern. Reformele instituite de britanici au fost îndreptate spre educație și modernizare. Au existat investiții mari în procesul de alfabetizare, întrucât țara avea un sistem de scris, dar condiții modeste pentru educarea oamenilor. Sărăcia a fost un factor determinant în funcționarea defectuoasă a economiei, alături de slaba exploatare a resurselor: petrol, lemn și gaze naturale. Exportul de petrol și lemne a fost monopolizat de două firme britanice, care au și înființat astfel locuri de muncă. Transportul a fost asigurat prin apariția căilor ferate, construite de britanici la sfârșitul secolului al XIX-lea. La început de secol XX, în Myanmar a început exploatarea pietrelor prețioase, care au fost exportate către Marea Britanie.
Pe măsură ce timpul a trecut, naționalismul a început să se ridice si să crească împotriva ocupației britanice. Inclusiv liderii numiți de britanici, chiar dacă au fost pregătiți în Anglia, considerau că singura modalitate pentru a obține independența este dialogul. În 1920, britanicii a generat un set de reforme, doar pentru India inițial, însă și pentru Myanmar ulterior. Universitatea din Rangoon a fost ridicată ca nivel academic, lucru care a permis studenților din țară să nu mai meargă la Londra pentru finalizarea studiilor. Mișcarea împotriva britanicilor a fost atât de puternică în anii 20, încât studenții au început să-i disprețuiască pe profesorii britanici. În 1930, țăranii au declanșat o revoluție, sub conducerea lui Saya San. Aceștia au rezistat cu furci și săbii împotriva armatei britanice pentru doi ani, iar până în 1937, britanicii au căutat soluții pentru presiunea socială între India și Myanmar. În 1937, britanicii au separat țara de India, însă acest lucru a fost înțeles ca un act de excludere a țării din reformele aplicate pentru India.
Aung San a reprezentat unul dintre promotorii puternici ai naționalismului Myanmar, împotriva abuzurilor englezilor. Acesta a fost nevoit să fugă în China, împreună cu alți conducători ai mișcărilor. În China a încercat să coalizeze un grup pentru independența Myanmar. În 1940 a fost contactat de japonezi, care i-au oferit sprijinul împotriva britanicilor. San s-a reîntors în Myanmar în secret și a recrutat 29 de camarazi, pe care i-a dus japonezilor pentru a fi pregătiți militar. Printre aceștia a fost și viitorul președinte, Ne Win. În 1941, Japonia a pătruns în Thailanda iar, ulterior, în 1942 a pătruns în Burma. În frunte cu Aung San, Japonia a ocupat Myanmar. Japonezii l-au desemnat pe Ba Maw ca Prim-Ministru, care a format un cabinet cu Aung San și Thakin Nu. În 1943, la scurtă vreme de la alungarea stăpânirii britanice, Myanmar și-a declarat independența, însă, din octombrie 1943, războiul s-a întors împotriva japonezilor. San și-a oferit ajutorul împotriva japonezilor, iar în 1945 a format o ligă împotriva fascismului (AFPFL). În mai 1945, guvernul s-a întors din exil, iar San a fost arestat și condamnat pentru trădare. Acest lucru a generat tensiune socială, iar San a fost cooptat în cabinetul guvernul legitim. Cu toate acestea, inclusiv acest guvern a demarat discuțiile pentru obținerea independenței. În ianuarie 1947, aceste discuții s-au concretizat iar englezii au permis Myanmar să dobândească independența. La rândul lor, Myanmar a părăsit în iunie 1947 Commonwealth-ul. Înțelegerile nu au adusă însă liniște, întrucât comuniștii și o parte din conservatori s-au desprins din mediul politic și au început să facă presiune. În iulie 1947, Aung San și majoritatea membrilor din cabinetul său au fost asasinați, iar Thankin Nu a fost desemnat să formeze guvernul.
Pe 4 ianuarie 1948, Burma a obținut independența. Ulterior Burma și-a modificat numele statului în 1989, din Burma (englezesc) în Myanmar, pentru a elimina amintirea colonialismului britanic. (Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://www.britannica.com/place/Myanmar/The-initial-impact-of-colonialism
https://www.bbc.com/news/world-asia-pacific-12992883
https://www.loc.gov/item/today-in-history/january-04/
https://www.cfr.org/backgrounder/myanmar-history-coup-military-rule-ethnic-conflict-rohingya
https://www.britannica.com/place/Myanmar
https://www.britannica.com/event/Anglo-Burmese-Wars
https://www.cia.gov/the-world-factbook/countries/burma/summaries/#people-and-society
https://www.britannica.com/biography/Thibaw
