Radioul a reprezentat una dintre cele mai importante invenții tehnice ale secolului XX. Cu ajutorul emițătoarelor, mesajul transmis pe calea undelor ajungea instantaneu în cele mai îndepărtate zone ale lumii. În numai trei decenii de la prima transmisie (12 decembrie 1896) radioul a pătruns și la noi în țară, așa că la 1 noiembrie 1928 a luat ființă Societatea de Difuziune Radiotelefonică Română. Prin programe atractive (muzică, știri, teatrul radiofonic, emisiuni pentru copii, emisiuni culturale, sport), Radioul a ajuns în scurt timp principalul mijloc de informare a românilor. Astfel, la 12 ianuarie 1929, a fost difuzată prima emisiune pentru cei mici – “Ora copiilor”. Apoi, a fost difuzată prima piesă de teatru (23 ianuarie 1929), a fost transmisă “Aida” de la Opera Română (14 aprilie) și a fost realizată prima transmisie de la Ateneul Român (28 octombrie). Trei ani mai târziu, în 1932 dirijorul Mihai Jora a înființat Orchestra Radio – un reper al interpretării muzicii clasice. În 1941, sub conducerea dirijorului și compozitorului Ion Croitoru, a fost înfiinţat Corul Radio, prima formaţie corală a Radioului public. În 1945, la imboldul maestrului Dumitru D. Botez, dirijorul Ion Vanica a înfiinţat Corul de Copii Radio; doi ani mai târziu au luat fiinţă Orchestra de Estradă Radio și actuala Orchestră de Cameră, iar în 1949 a apărut Orchestra Populară Radio. Astfel, prin programele difuzate, Radioul a fost un susținător al culturii, mai ales al culturii naționale. Conștienți de valoarea Radioului ca mijloc de informare și de propagandă, comuniștii au preluat repede controlul Radioului. Astfel, în momentul când s-a instalat Guvernul Petru Groza s-au schimbat crainicii la radio. Și când primul care a venit a spus “Bună dimineaţa, tovarăşi!”, directorul general Vasile Ionescu s-a dus, i-a dat două palme şi l-a dat afară. Această atitudine nu a rămas nepedepsită. Au fost dați afară toți salariații radio, inclusiv inginerii care asigurau partea tehnică. Toți au primit înștiințarea că “În conformitate cu decretele legi numărul 217 din 30.03.1945 şi 419 din 31.05.1045, privitoare la epurarea şi purificarea administraţiilor publice şi a Societăţii Române de Radiodifuziune, vi se face cunoscut că prin deciziunea numărul … din 11 iulie 1945, dată de Ministerul Propagandei, s-a aplicat pedeapsa îndepărtării din serviciu (….). ” Au fost îndepărtaţi toţi angajații de la Radio învinuiți că au susţinut războiul împotriva Uniunii Sovietice și că au lucrat într-o instituție care a făcut propagandă împotriva lui Stalin. În locul lor au fost aduși tineri muncitori cu dosar “curat” sau tineri recomandați de structurile Partidului Comunist. Nu a contat talentul jurnalistic, ci dosarul politic. Dosarul politic a fost cercetat periodic și, în funcție de indicațiile primite de la conducerea comunistă, o serie de salariați au fost dați afară. Nimeni nu a fost ferit de epurări, teama ca vor fi dați afară a fost permanent prezentă printre salariații radio. Toți jurnaliștii au trăit cu teama de a nu greși, pentru ca repercusiunile puteau fi dure. De frica controlului a intervenit autocenzura care de multe ori a făcut mult rău. Pentru un mai bun control în Radio au fost instalați “consilieri” sovietici, care urmăreau ca linia trasată de Moscova să fie respectată. În aceași perioadă, după modelul sovietic, în Radio a fost creată “Secția de control al emisiunilor” unde salariați fideli regimului – “cap limpede” – urmăreau ca pe bandă să fie înregistrat textul aprobat. S-a introdus sistemul de vize și o emisiune era aprobată de mai multe persoane. De exemplu, la Redacția Emisiunilor Pentru Strănătate (REPS) prima viză o dădea coordonatorul secţiei respective. După care emisiunea pleca la viza politică: secretarul de partid citea toate textele și dădea o viză. Iar directorului REPS dădea a treia viză. În perioada 1946 – 1948, guvernul comunist a publicat o listă cu cărți interzise și scriitori interziși – majoritatea scriitorilor din perioada interbelică. A fost creată Direcția pentru Presă și Tipărituri (1949 – 1977) care controla tot ce se publica în țară. Cenzura a fost forma prin care Partidul Comunist a controlat viața culturală a țării, limitând libertatea de expresie. Prin mecanismele create de Partidul Comunist – Direcția pentru Presă și Tipărituri, Secția de control al emisiunilor – și prin teama permanentă a jurnaliștilor radio că pot fi oricând dați afară, linia trasată de Partidul Comunist a fost ascultată. Propaganda comunistă a fost făcută în special prin intermediul emisiunilor politice difuzate la Radio. În același timp, emisiunile pentru copii, teatrul radiofonic, emisiunile pentru știință cu toate că au scapat de controlul riguros al Partidului Comunist, ele au fost redactate în “spiritual educației comuniste”. La Radio se difuzau săptămânal emisiuni culturale din care patru sau cinci piese, Teatrul la Microfon. După 1945 s-au fãcut o mulțime de montaje literar-muzicale care nu erau pe placul publicului. Au fost difuzate montaje cu 1 Mai, montaje cu 23 August 1944, montaje cu Marea Revoluție Socialistă din Octombrie… Aceste montaje au avut darul sã micșoreze interesul pentru emisiunile de teatru. În fața acestei realități, în 1947 s-a hotarât alcătuirea unui nou repertoriu care să cuprindă clasici ai teatrului occidental, autori sovietici, dar și clasici ruși. Au fost incluși și autori români, mai ales Caragiale. Au fost selectate piese din toate epocile. Noul repertoriu a fost o istorie a teatrului universal și o istorie a teatrului românesc. La început emisiunile de teatru se înregistrau în sãlile de teatru. Asta era preocuparea principalã a colectivului care lucra la Teatrul radiofonic: să înregistreze spectacolul, apoi veneau în studio cu benzile, fonotecau, făceau toaleta și se dădeau în emisie. Dar piesele înregistrate într-o sală de teatru erau greu de urmărit de ascultători, pentru că erau momente când nu se înțelegea ce spun actorii. Ei nu erau plasați întotdeauna așa cum trebuie față de microfoane. Amenajarea sudiourilor de înregistrat în noua clădire radio (1953) a contribuit la dezvoltarea Teatrului radiofonic. Actorii s-au adaptat tehnicii, au căutat să fie cât mai expresivi, cât mai clari. Pentru ei a fost un examen destul de serios de verificare a interpretării. Ascultau înregistrarea de pe bandă și dacă ceva era în neregulă chiar ei spuneau: “Mai imprimăm o dată!” Introducerea benzii de magnetofon și deschiderea noilor studiouri a contribuit la dezvoltarea Teatrului radiofonic.
La începutul anilor ‘60 cu toate ca emisiunile politice erau cele mai multe, au fost păstrate multe emisiuni pentru copii și emisiunile de cultură. Pentru tineri se difuzau 26 de emisiuni săptămânal, care durau între 15 și 60 minute. Ele erau împărțite pe criteriul vârstei, adresîndu – se de la copii de vârstă preșcolară până la tinerii care terminau școala medie. Emisiunile pentru copii dădeau o mare atenție jocurilor, basmelor și legendelor (“Buna dimineața, copii”; “Să ne cunoaștem Patria”; “Radio Țepeluș”; “Prietena noastră, cartea”; “Teatrul la microfon pentru copii”). Exista, de asemenea, o emisiune care se adresa pedagogilor și părinților și trata probleme de educație. Prima povestioară emisă în eter a fost „Capra cu trei iezi” de Ion Creangă, citită de Mihail Sadoveanu (2 noiembrie 1956). Iar „Darul piticilor” de Fraţii Grimm, citită la 6 ianuarie 1959 de Octavian Cotescu, a fost prima poveste înregistrată pentru „Noapte bună, copii!”
Una dintre cele mai vechi și apreciate emisiuni difuzare de Radio încă de la începuturile sale a fost “Ora veselă”. Datorită textelor scrise de autori cu talent și participarea celor mai buni actori de comedie, emisiunea “Ora veselă” s-a bucurat de o bine meriată audiență în rândul ascultătorilor. De-a lungul anilor, “Ora veselă” a cunoscut unele transformări: dacă la început conținea cronici rimate, în 1932 cunoscuții Stroe și Vasilache au introdus cuplete muzicale. În același timp, în această emisiune și-au făcut lansarea la Radio și interpreți de muzică ușoară.
În contextul modernizării litoralului românesc, în iulie 1967 Secția de presă a Comitetului Central a hotărât înființarea unui post de radio care să emită din Mamaia un program estival cu multă muzică. Deoarece în Mamaia veneau vara numeroși turiști străini s-a aprobat ca noul post – „Radio Vacanţa” – să emită zilnic în limbile română, germană, engleză, franceză și rusă. Programul a fost fixat între orele 9 – 14 si 17 – 18. Din punct de vedere organizatoric s-a hotărât ca noul post de radio să fie coordonat de Redacția Emisiunilor Pentru Străinătate (REPS), care a asigurat și personalul (redactori și tehnicieni) necesar. „Radio Vacanța” a fost singurul compartiment din Radio unde nu se cerea transcrierea textelor ce urmau să fie citite pe post. Redactorii au putut să improvizeze, să se descurce cu interviurile care erau difuzate în direct.
Dezvoltarea bazei tehnice de telecomunicații și achizitionarea unor relee puternice care acopereu întreaga țară a făcut posibilă transmiterea simultană a unui al treilea program radio. Prima emisiune a Programului III a a avut loc la 5 mai 1963. Acesta emitea de luni până sâmbătă, între orele 21:00 – 23:00, iar duminica de la 19:00 la 23:00. Treptat, timpul de emisie s-a mărit, ajungând ca de a 1 mai 1967 Programului III să transmită între orele 16:00 şi 24:00, iar duminica de la ora 15:00. La început Programul III a difuzat mai ales muzică clasică și piese de teatru. După câteva luni de emisie, Secția de presă a Comitetul Central a hotărât tansformarea Programului III într-un canal destinat tinereului. Entuziasmat de proiect, președitele Radioteleviziunii, Mihai Bujor Sion, a promis inițial tot sprijinul pentru a se constitui o redacție de 80 persoane. Dar, în aceea perioadă Comitetul Central a hotărât o reducere a personalului care lucra în Radio, așa că s-a renunțat la schema inițială. Atfel, la 12 martie 1973 Programul III pentru tineret a debutat cu o schemă mult mai mică decât se plănuise. Programele redacţiei au fost împărţite în două categorii: unele pentru copii şi celelalte pentru tineret. Cu toată schema redusă Programul III a reprezentat o pagină nouă pentru Radio, iar pentru redactori o experiență inedită.
Până la începutul anilor ’60 înregistrările făcute în provincie se făceau în condiții dificile. Erau niște magnetofoane grele – cântăreau peste 35 kg – care înregistrau pe bandă de hârtie cerată. Pentru alimentarea cu energie electrică se luau două baterii de 110 volți, aşa-zise „cărămizi”, pentru că erau, ca volum, ca două cărămizi puse una peste alta. Deplasarea în provincie se făcea cu trenul. Dacă se realizau înregistrări pe câmp pentru Secția agrară, existau trei grupuri electrogene care puteau să alimenteze două magnetofoane și un pupitru. Pentru aceste înregistrări deplasarea se făcea cu o maşină de teren I.M.S. care avea loc suficient în spate pentru aparatură. Aşa se făceau înregistrările.
La Radio nu întotdeauna a fost bine. A fost cenzură când trebuia să asculți ce zicea partidul. Au fost epurări – și au fost multe – când jurnaliști au fost dați afară pe criterii politice, când dosarul politic a fost mai important decât talentul. A existat un moment când posturile teritoriale au fost închise și postul central – Radio București – și-a redus orele de emisie pentru că așa a vrut „tovarașa”. Cu toate aceste greutăți, pentru majoritatea salariaților, Radio a însemnat o adevarată „familie”. Întrebat un fost salariat aflat în amurgul vieții – Paul Berstein – ce a însemnat pentru el Radioul, răspunsul a fost categoric: „Viaţa!!! Iubesc Radioul! Îl ascult. Trăiesc cu radioul şi astăzi. (….) Nu ştiu cât mai am de trăit, dar cât o să trăiesc, dimineaţa ascult Radio. Îl ascult şi în maşină când merg şi când conduc. La ore fixe eu trebuie să ascult ce zice Radio Bucureşti. După aia îi ascult pe ceilalţi.”
Anul acesta Societatea Română de Radiodifuziune – Radio România – împlinește 95 de ani. Au fost ani de muncă, de zbucium, de realizări. Plecând de la un modest post de radio, cu un emițător de putere mică, prin munca inginerilor și talentul jurnalistic al redactorilor, Radio România a ajuns azi cel mai importat post de radio din țară, care are o rețea de canale prestigioase – Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor, Radio România Internațional (cu emisie în zece limbi străine), Radio România Chișinău, Radio România Radio 3net „Florian Pittiș”, Radio România Minorități, ca și o rețea regională (Radio România București FM, Radio România Cluj, Radio România Constanța (cu postul estival Radio Vacanța), Radio România Craiova, Radio România Iași, Radio România Reșița, Radio România Târgu Mureș, Radio România Brașov FM, Radio România Timișoara). Totodată, Radio România include Agenția de presă Rador, redacția Teatru Radiofonic, Editura Casa Radio, ca și proiectul Târgului de Carte Gaudeamus. De asemenea, potrivit tradiției sale, dispune de prestigioase orchestre și coruri, Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic, Corul de Copii, Big Band, Orchestra de Muzică Populară.
Cu ocazia aniversării, Agenția de presă Rador vă propune o intrare în culisele acestei tradiții – un lung serial de istorie orală cu mărturiile unor salariați (jurnaliști, ingineri, tehnicieni) care au lucrat în Radio între 1945 – 1989. Pentru început (35 episoade), foști salariați povestesc cum au fost angajați să lucreze în Radio la începutul anilor ‘50 în locul celor care au fost dați afară pentru că fuseseră „contaminați de ideologia burgheză” și au „simpatizat cu războiul antisovietic”. Noii salariați erau conștienți că oricând pot fi dați afară la următoarea verificare a dosarului politic. De aceea, în mărturiile noilor angajați vom găsi entuziasmul tinereții și satisfacția că au reușit să-și facă meseria ocolind cenzura, învingând teama că vor fi dați afară din Radio la următoarea epurare. Ei sunt cei care au învins greutățile vremii – ei sunt cei care au scris istoria Radioului.
