Bulgaria solicită Comisiei Europene rezilierea contractului de furnizare de noi vaccinuri împotriva COVID-19

Ministrul interimar al sănătăţii din Bulgaria, Asen Medjidiev, a declarat că solicită Comisiei Europene rezilierea contractului de furnizare de noi vaccinuri împotriva COVID-19. Ministrul sănătăţii a adăugat că în luna decembrie, a participat la o şedinţă a Comisiei Europene pe teme de sănătate şi şi-a exprimat clar poziţia că Bulgaria nu are nevoie de noi vaccinuri împotriva coronavirusului. Potrivit lui Medjidiev, un total de un milion şi jumătate de doze de vaccinuri Pfizer şi 8.800 de vaccinuri Moderna vor expira la începutul anului 2023. „Aceste preparate vor trebui distruse. Peste un milion de doze de Pfizer şi 90.000 de doze de Astra Zeneca au fost deja distruse. Dacă primim doze noi, acestea vor avea din nou o perioadă de valabilitate scurtă şi va trebui să le eliminăm din nou. Ceea ce înseamnă că plătim o dată pentru a le cumpăra şi încă o dată pentru a le distruge”, a explicat ministrul, precizând că a cerut să se ia în considerare posibilitatea rambursării măcar a unei părţi din fondurile plătite pentru vaccinurile comandate./ddaniela/sdm2

(www.dariknews.bg – 6 ianuarie)