În Marea Britanie, transportul feroviar este dat peste cap de un protest al sindicatelor

În Marea Britanie, transportul feroviar este dat, din nou, peste cap de un protest al sindicatelor, care va dura două zile consecutive. Mai sunt vineri în grevă angajații care întrețin drumurile publice și examinatorii auto, iar săptămâna viitoare intră profesorii și, din nou, asistentele medicale și angajații serviciului de ambulanță. Cea mai importantă revendicare a sindicaliștilor este legată de salarii, dar guvernul refuză să negocieze cu sindicatele și a pregătit un pachet de legi care să limiteze dreptul la proteste, transmite corespondentul RRA la Londra./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 ianuarie)