Luni, 9 ianuarie, se împlinesc 115 ani de la naşterea eseistei şi scriitoarei franceze Simone de Beauvoir, o figură marcantă a existențialismului și a feminismului în Franța, militantă a mișcării intelectuale contestatare de după al Doilea Război Mondial.
Simone-Lucie-Ernestine-Marie Bertrand de Beauvoir, pe numele său complet, s-a născut la 9 ianuarie 1908, la Paris, Franța, într-o familie burgheză, fiind botezată în religia catolică. Tatăl sau era Georges Bertrand de Beauvoir, avocat, dar şi actor amator, iar mama sa, Francoise Brasseur, o catolică ferventă, i-a oferit o educaţie religioasă.
Cu toate acestea, în anii adolscenţei, Simone va adopta ateismul, într-o perioadă în care decide că viața ei va fi dedicată scrisului și studiului.
Dupa terminarea liceului, urmează Facultatea de Filosofie de la Sorbona şi devine, la vârsta de doar 21 de ani, cea mai tânără licenţiată din Franţa.
În perioada facultăţii, îl va întâlni pe Jean-Paul Sartre, filosof francez, reprezentant al existențialismului, scriitor, jurnalist și militant social, cu care va lega pe parcursul întregii vieți o relație de iubire și prietenie devenită legendară.
Simone de Beauvoir a predat la numeroase școli între 1931 și 1943, înainte să se concentreze exclusiv pe cariera de scriitoare.
Debutul său literar are loc cu romanul „L’Invitée” (1943), şi va continua faza „morală” a vieții sale, aşa cum a numit-o, cu eseul „Pyrrhus et Cinéas” (1944) și prin publicarea lucrării filosofice „Pour une morale de l’ambiguïté” (1947).
Îi mai apar romanele „Le sang des autres” (1945) şi „Tous les hommes sont mortels” (1946), eseul „L’Existentialisme et la Sagesse des nations” (1945) precum şi volumul de memorii „L’Amérique au jour le jour” (1948).
Va construi, împreună cu Jean-Paul Sartre, proiectul existențialist, deopotrivă etic, filosofic și literar, al intelectualului angajat şi va milita public alături de marele filosof francez, criticând poziția Franței în conflictul din Algeria și manifestându-se în general împotriva colonialismului anacronic și a oricărei opresiuni colective sau individuale.
În anul 1949, îi apare faimoasa sa lucrare – devenită în timp o „Biblie a feminismului” – „Le Deuxième sexe”/”Al doilea sex”, în care e descrisă, cu argumente profunde, o istorie a opresiunii feminine de-a lungul secolelor și o tipologie a caracterelor deformate astfel de o tradiție milenară, pornită de la principiile existențiale expuse în cartea lui Sartre, „Ființa și neantul”.
În 1954 primeşte premiul Goncourt pentru romanul „Les Mandarins” – o cronică a încercărilor intelectualilor de după cel de-Al Doilea Război Mondial de a-și părăsi statutul de elită educată și de a se implica în activismul politic – , iar în anii care vor urma, interesul său se va îndrepta spre scrierile autobiografice, în care va descrie cu precădere anii petrecuți lângă Sartre în diversele angajări și evenimente ale epocii.
Simone va mai publica romanele „Les belles images” (1966), „La femme rompue” (1968) şi „Quand prime le spirituel” (1979), eseurile „Privilèges” (1955), „La Longue Marche” (1957), „La Vieillesse” (1970) şi „Faut-il brûler Sade?” (1972) şi volumele de memorii şi corespondenţă „Correspondance croisée” (1937-1940), „Mémoires d’une jeune fille rangée” (1958), „La Force de l’âge” (1960), „La Force des choses” (1963), „Une Mort très douce” (1964), „Tout compte fait” (1972),
Va participa alături de Sartre la acțiuni publice și la redactarea revistei Les Temps modernes, îngrijindu-se în același timp și de buna editare a manuscriselor sartriene.
În lucrarea „La Cérémonie des adieux” (1981) va înregistra toate acele ultime cuvinte ale lui Sartre, înainte de trecerea lui la cele veşnice: „Moartea nu ne va reuni. Așa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid în sine că am reușit să ne trăim viețile în armonie pentru atâta vreme”, scria Sartre.
Simone de Beauvoir a murit la 14 aprilie 1986, la vârsta de 78 de ani, la șase ani după moartea lui Sartre, lăsând în urmă o remarcabilă operă literară, eseistică și memorialistică. Îşi găseşte odihna veşnică în cimitirul Montparnasse, alături de Sartre.
Postum îi apar volumele de memorioalistică şi corespondenţă „Journal de guerre” (1990), „Lettres à Sartre” (1990), „Lettres à Nelson Algren” (1997) şi „Cahiers de jeunesse” (2008).
În amintirea ei, se decernează anual, la data aniversării naşterii sale, Premiul Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor, o distincţie înfiinţată în anul 2008, cu ocazia unui colocviu internaţional organizat la Paris, pentru a marca centenarul naşterii sale.
În 2023, Premiul Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor va fi decernat femeilor iraniene, în memoria Mahsei Amini, tânăra a cărei moarte a declanșat un val de proteste în Iran, după ce Poliția Moralității a arestat-o pentru că hijabul nu îi acoperea în totalitate părul.
Premiul va fi decernat luni, 9 ianuarie, la Casa Americii Latine din Paris.
