Eugen Preda: “Dosarul meu a jucat un rol [important]. Așa am rămas în Radio.”
Radioul a reprezentat un important mijloc de propagandă pentru regimul comunist. Erau difuzate numai știrile care conveneau, și, datorită emițătoarelor puternice, Radio București putea fi recepționat în întreaga țară. Pentru a arăta că sunt interesați de realizările din întreaga țară, că le fac cunoscute, în 1947 a fost creată o rețea de corespondenți în provincie. Aceștia transmiteau zilnic informații locale. Știind ca radiojurnalele sunt emisiuni preferate, în 1948 numărul acestora a crescut la șase pe zi. Săptămânal a fost introdus un comentariu de politică internă și altul de politică externă. Tot în 1948 în cadrul Universității Radio au început să fie transmise câte trei conferințe pe săptămână cu caracter politic, propagandistic și științific. Pentru a fi siguri că sunt transmise emisiunile conform indicațiilor date de Partidul Comunist, Radioul a angajat tineri cu “dosar bun”. Printre tinerii care au fost primiți în Radio în 1948,a fost repartizat să lucreze la Secția internă și Eugen Preda, care, după 1989, a fost președinte – director general al Societății Române de Radiodifuziune.
„Am intrat la Secţia internă și am avut şansa să dau peste un coleg de-al meu – Iulian Fiţig – care era un băiat cult, cânta la pian şi care se ocupa de cei nou veniţi. Deşi era de aceeaşi vârstă cu mine, aş putea spune că a fost primul om de la care am învăţat cum se fac ştirile. Am lucrat la Secţia internă din martie până în mai [1948], când s-a ivit ocazia să pot trece la Secţia externă. Întâi mă lămurisem că pretenţiile pe care le aveam eu faţă de această funcţie erau îndreptăţite, dar nu prea corespundeau cu realitatea. Adică [la Secția externă] nu erau cunoscători de limbi străine, nici nu erau absolvenţi de la Drept. Șeful secţiei era un băiat – Petre Macovescu – care era puţin cam distrat: era cu radio dat tare, asculta muzică simfonică, dirija în timpul ăsta şi se ocupa şi de ştiri şi de alte cronici care se făceau. Însă era un tip care ştia meserie. Aşa că al doilea profesor al meu a fost Petre Macovescu. Însă am stat foarte puţin la Secţia externă. Pentru că la sfîrşitul lunii mai am fost trecut la Secţia sârbă care avea un caracter special. Era secţia care se ocupa de campania anti-titoistă. Precizez că eu nu știam nici un cuvânt în limba sârbă. Am fost chemat de către conducerea Radiodifuziunii, Paul Gherghea era vicepreşedinte, și căruia îi făcuse o impresie relativ bună ceea ce făcusem eu la ştiri. În plus … dosarul a jucat un rol [important]… Eram ceea ce se numea “un om de încredere.” Vreau să vă spun că prima oară când am plecat în străinătate mi-am pus întrebarea : “De ce tocmai eu?” când îmi dădeam seama că aveam colegi de-ai mei care erau mai buni decât mine. Însă răspunsul pe care mi l-au dat atunci – şi nu găsesc altul nici acum – era că eu voi veni înapoi [în țară] dacă voi pleca. Și aşa am trecut la Secţia sârbă. Acolo erau oameni [care fugiseră din Iugoslavia], care făcuseră pasul acesta datorită iluziilor pe care le aveau în privinţa URSS. Chiar şeful secţiei era un emigrant politic – Borislav Subeghi – care a fost comandantul garnizoanei de aviaţie din Belgrad. El a venit în România la 20 octombrie 1949, când a fost un miting aviatic cu prilejul zilei eliberării Belgradului. Împreună cu locţiitorul lui politic Subeghi s-a urcat într-un avion şi i-a pus pistolul la cap pilotului: “Ia-o spre Timişoara!” Subeghi, în timpul războiului, fusese locotenent aviator în marina croată. Și când armata URSS-ului a ajuns aproape el a trecut cu avionul de partea cealaltă şi a rămas în URSS în timpul războiului. El a fost unul din oamenii “dintr-o bucată ”.
În septembrie 1950 m-am prezentat la Luchian și i-am explicat că intenţionez să mă prezint la examen la ASE să fac economie politică, deşi m-aş fi dus la Institutul de Căi Ferate. Era o iluzie că aş fi avut răgazul să mă pregătesc mai bine la matematică. Mai ales că eu aveam un orar redus de lucru – de șase ore pe zi – pentru că pe vremea aceea se trata tuberculoza cu pneumo-torax şi eu am ţinut pneumo-torax din ’49 pînă în ’53 … Deci, i-am spus că am făcut tot ce am putut și intenţionez să mă prezint la examen la facultate şi că o să plec din Radio. Și mi-a spus că nu e de acord cu treaba asta. Și m-a convins să nu plec, probabil că eram şi eu pregătit oarecum sufleteşte. Aşa am rămas în Radio”.
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1995]
